Potrivit prevederile art. 89 alin. (1) și alin. (2), art. 90, art. 91, art. 129 alin. (2) lit. e) și alin. (9) lit. c) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, atribuţii privind cooperarea interinstituţională pe plan intern şi extern, hotărăşte, în condiţiile legii, cooperarea sau asocierea cu alte unităţi administrativ-teritoriale din ţară sau din străinătate, precum şi aderarea la asociaţii naţionale şi internaţionale ale autorităţilor administraţiei publice locale, în vederea promovării unor interese comune.
Consiliul local a aprobat in şedinţa ordinară din luna august 2008 aprobarea participării Consiliului Local Băneasa în cadrul Asociaţiei de dezvoltare intercomunitară „Apă Canal ”, potrivit HCL nr. 65 / 28.11.2008 modificată prin H.C.L. .nr. 62/30.07.2009.
Prin adresa nr. 2350/29.08.2023 a Asociației De Dezvoltare Intercomunitară ”Apă Canal” Constanța, se propune aderarea comunei Maia din judetul Ialomița la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Apa - Canal Constanta, potrivit HCL nr. 63/19.07.2023 a Consiliului Local al Comunei Maia .
Vă propun să imputerniciți pe dl. Coliș Paul, primarul comunei Baneasa, sa semneze in numele si pe seama Comunei Baneasa si a Consiliului Local Baneasa, Actul Aditional la Statutul Asociatiei de Dezvoltare Intercomunitara Apa – Canal Constanta, incheiat ca urmare a aderarii unitatii administrativ-teritoriale de mai sus la Asociatie.
În condiţiile sus-menţionate, Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară „Apă – Canal” Constanţa ne adresează rugămintea, să adoptam într-o şedinţă ordinară/extraordinară a consiliului local, proiectul de hotărâre privind aprobarea aderarii unei noi unitati administrativ- teritoriale la Asociatia de Dezvoltare Intercomunitara Apa – Canal Constanta.
Comuna Băneasa, este membru al asociației, potrivit H.C.L. nr. 65/ 28.11.2008 privind aprobarea participării UAT Băneasa în cadrul Asociatiei de dezvoltare intercomunitara de utilităţi publice pentru serviciul de alimentare cu apa şi de canalizare ,,APA - CANAL CONSTANTA.
Faţă de cele prezentate vă propun să analizaţi proiectul de hotărâre alăturat şi să-l adoptaţi în forma prezentată.
PRIMAR,
COLIŞ PAUL