România

România

Județul Constanța

Comuna Băneasa

Comuna Băneasa

Nr. 16 / 19.03.2026

Forma inițiatorului


HOTĂRÂRE

privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Comunei Băneasa 

Consiliul local al Comunei Băneasa, judeţul Constanţa, întrunit în şedinţă ordinară, legal constituită, la data de ………………2026;

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a)   prevederile art. III și art. XXXIX din O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ - teritoriale;

b)   prevederile art. 181 O.U.G. nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare;

c)   prevederile art. 2, lit. g) și h) din Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat, cu modificările și completările ulterioare;

d)   prevederile Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/1999 privind înființarea Companiei Naționale ”Loteria Română” - S.A. cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a)      prevederile 87 alin. (5), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), lit. d) și alin. (14), art. 133 alin. (1), art. 134 alin. (1) lit. a), art. 139 alin. (1), coroborat cu art. 5, lit.ee), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 243 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

b)     prevederile art.3 alin.2, art.42 alin.4, art.80 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

c)      prevederile art. 7 alin.(1) și alin.(2) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

d)     prevederile art. 4 alin. (1) lit. c)-i) din Norme Metodologice din 2022 de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, aprobate prin Hotararea Guvernului nr. 831/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică ;  

Luând act de :

a)      Referatul de aprobare nr. 2477/ 19.03.2026 prezentat de primarul  comunei   Baneasa, privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Comunei Băneasa;

b)     Referatul nr. 2447/19.03.2026 al Compartimentului Urbanism, Protecție Civilă, Monitorizare Servicii Publice, Domeniul Public Și Privat, privind interzicerea organizării și exploatării jocurilor de noroc pe raza Comunei Băneasa;

c)      Adresa nr. 4365/05.03.2026 a Instituției Prefectului – Județul Constanța, referitoare la adresa nr. 1543/02.03.2026 a Companiei Naționale Loteria Română,cu privire la aplicarea prevederilor O.U.G. nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creşterea capacităţii financiare a unităţilor administrativ – teritoriale ; 

d)     Raportul de specialitate nr. ………/………...2026 al Compartimentului Urbanism, Protecție Civilă, Monitorizare Servicii Publice, Domeniul Public Și Privat;

e)      avizul comisiei de specialitate pentru administraţia publică locală, juridică şi de   disciplină,    muncă şi protecţie socială, protecţie copii;

f)      avizul comisiei de specialitate pentru activităţi economico-financiare, amenajarea teritoriului şi urbanism, agricultură, administrarea domeniului public şi privat al comunei;  

g)     avizul de legalitate al secretarului general al comunei inreg. sub nr. 2482/19.03.2026;

In temeiul prevederilor art.139 alin.(1), art. 196 alin.(1) lit.a) din ORDONANŢĂ DE URGENŢĂ nr. 57 din 3 iulie 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

H O T Ă R Ă Ş T E :

Art.1. (1) Se aprobă instituirea interdicției privind desfășurarea activităților de jocuri de noroc pe teritoriul unității administrativ-teritoriale (U.A.T.) Comuna Băneasa, așa cum sunt definite prin art. 10 din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Sunt exceptate de la interdicția prevăzută la alin. (1) activitățile aflate sub incidența monopolului de stat desfășurate de Compania Națională „Loteria Română” S.A., în temeiul legislației speciale aplicabile, respectiv Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 159/1999 privind înființarea Companiei Naționale ”Loteria Română" - S.A. cu modificările și completările ulterioare, precum și art. 18 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 77/2009 privind organizarea și exploatarea jocurilor de noroc, cu modificările și completările ulterioare.

(3) Operatorii economici care desfășoară activități de jocuri de noroc de tip loto tradițional vor putea funcționa numai în baza autorizației de funcționare emise de Comuna Băneasa.

Art.2. Pentru operatorii economici care, la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, dețin autorizație de exploatare valabilă, emisă de Oficiul Național pentru Jocuri de Noroc, în baza căreia se desfășoară activitatea în locații fizice pe raza Comunei Băneasa, interdicția prevăzută la art. 1 din prezenta hotărâre se aplică de la data expirării perioadei de autorizare, conform alin. (1) al art. XXXIX din Ordonanța de urgentă a Guvernului nr. 7/2026 pentru modificarea și completarea unor acte normative, precum și pentru adoptarea unor măsuri pentru creșterea capacității financiare a unităților administrativ-teritoriale.

Art.3. De la data intrării în vigoare a prezentei hotărâri, nici o cerere pentru emiterea autorizațiilor de funcționare în scopul desfășurării jocurilor de noroc interzise prin prezenta hotărâre nu va fi admisă pe raza Comunei Băneasa.

Art.4. Prezenta hotărâre intră în vigoare la data adoptării, sub rezerva respectării clauzelor tranzitorii menționate la art. 2 din prezenta hotărâre.

Art.5. Secretarul general al comunei, va comunica prezenta hotarare Primarului comunei Băneasa, Compartimentului Urbanism, Protecție Civilă, Monitorizare Servicii Publice, Domeniul Public Și Privat, și persoanelor interesate în vederea aducerii la îndeplinire, Prefectului Judeţului Constanţa, în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate .

            

PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,                                   Contrasemnează pentru legalitate,

     ..........................                                    SECRETAR GENERAL AL COMUNEI BĂNEASA,

                                                                                                              NICOLAE LUCICA 

Nr. ...........

Baneasa, ...........2026