Regulament privind stabilirea unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al comunei Barcanesti pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România situate pe teritoriul comunei Barcanesti
Capitolul I - Dispoziții generale
SCOP Șl DEFINIȚII:
- Prezentul regulament are ca scop stabilirea cadrului general și a procedurii de acordare
a unor forme de sprijin financiar de la bugetul local al comunei Barcanesti pentru unitățile de cult apałținând cultelor religioase recunoscute din România.
Reglementările legale în vigoare pe baza căruia a fost elaborat acest regulament sunt:
- O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitătile de cult apartinând cultelor religioase recunoscute din România, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- H. G. nr. 1470/2002 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor O.G. nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitătile de cult , republicată, cu modificările și completările ulterioare;
- Legea 273/2006 Legea finantelor publice locale, cu modificarile și completările ulterioare;
- Legea nr.227/2015 privind Codul Fiscal, cu modificările și completările ulterioare.
2. În înțelesul prezentului regulament, termenii și expresiile de mal jos au următoarea semnificație:
- cultele recunoscute — persoane juridice de utilitate publică care se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale Legii nr. 489/2006 privind libertatea religioasă și regimul general al cultelor.
- unitate de cult — se înființează și se organizează de către culte, în mod autonom, potrivit propriilor statute, regulamente și coduri canonice, conform art. 14 din Legea nr. 489/2006.
- lăcaș de cult — imobil în care se oficiază servicii religioase sau care deservește acestui scop, respectiv: biserică, templu, casă de rugăciune, moschee, geamie, sinagoga, casă de adunare, capelă, ansamblu monahal, clopotniță, arhondaric, trapeză, paraclis, chilie și alte clădiri și dependințe asimilate acestora;
- sprijin financiar — sume alocate de la bugetul de stat sau de la bugetele locale, în condițiile legii.
DOMENIUL DE APLICARE:
3. Prevederile prezentului regulament se aplică pentru alocarea unor forme de sprijin financiar
de la bugetul local al comunei Barcanesti.
4. Sprijinul financiar se poate acorda pentru completarea fondurilor proprii ale unităților
de cult destinate:
a) intretinerii si functionarii unitatilor de cult fara venituri sau cu venituri mici si a asezamintelor de asistenta sociala si medicala;
b) proiectarii, construirii si repararii lacasurilor de cult, in conditiile aprobarii documentatiilor tehnico-economice potrivit reglementarilor in vigoare;
c) conservarii si intretinerii bunurilor apartinand cultelor religioase care fac parte din patrimoniul cultural national mobil;
d) desfasurarii unor activitati de asistenta sociala si medicala ale unitatilor de cult;
e) amenajarii si intretinerii muzeelor si a colectiilor muzeale detinute sau pe care le administreaza;
f) proiectarii, construirii, amenajarii si repararii cladirilor avand destinatia de asezaminte de asistenta sociala si medicala ale unitatilor de cult;
g) proiectarii, construirii si repararii sediilor administrative ale eparhiilor, protopopiatelor, parohiilor sau ale centrelor de cult, a cimitirelor, precum si a sediilor unitatilor de invatamant proprietate a cultelor recunoscute;
h) proiectarii, construirii, amenajarii si repararii cladirilor avand destinatia de locuinte de serviciu ale personalului clerical;
i) achizitiei de mijloace fixe potrivit listei de investitii necesare dotarii lacasurilor de cult, asezamintelor sociale si medicale, institutiilor media si muzeelor cultelor religioase;
j) realizarii de productii audio-video despre activitatile cultelor religioase.
5. Alocarea sumelor prevazute la pct 4 se realizeaza prin hotararea consiliului local si se face în limita prevederilor bugetare anuale aprobate, stabilite potrivit prevederilor legale referitoare la elaborarea, aprobarea, executarea și raportarea bugetului local. Pentru proiectele de importanta deosebita, solicitarea sprijinului financiar trebuie insotita de avizul conducerii cultului.
6. Sprijinul financiar alocat de la bugetul local al comunei Barcanesti se acordă pe baza
următoarelor documente:
a) cerere-tip -anexa nr. 1;
b) devizul de lucrari pentru constructii si reparatii, intocmit potrivit reglementarilor in vigoare, pentru lucrarile ramase de executat, datat pe anul in curs, insusit de executant sau de proiectant si beneficiar si vizat de dirigintii de santier;
c) copie de pe autorizatia de construire, eliberata potrivit Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executarii lucrarilor de constructii, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, sau legislatiei aplicabile in tara pe teritoriul careia se afla lacasul de cult apartinand cultului recunoscut din Romania; acolo unde este cazul, se va prezenta și o copie după comunicarea adresată Inspectoratului teritorial în construcții privind începerea execuției lucrărilor.
d)in cazul monumentelor istorice si al bunurilor din patrimoniul cultural national, se va prezenta si o copie a avizului eliberat de institutiile specializate in domeniul patrimoniului cultural national, potrivit legislatiei in vigoare privind restaurarea si conservarea monumentelor istorice si a bunurilor din patrimoniul cultural national;
e) in cazul lucrarilor de pictura a lacasurilor de cult apartinand Bisericii Ortodoxe Romane, se va prezenta si copia avizului eliberat de catre Comisia pentru pictura bisericeasca;
f) in cazul solicitarilor privind asistenta sociala, se va depune proiectul actiunii respective, inclusiv devizul aferent;
g) pentru celelalte necesitati ale unitatilor de cult, cererea de sprijin financiar va fi insotita de documente specifice tipului de activitate in care se incadreaza solicitarea;
h) avizul cultului sau al unitatii centrale de cult, pe anul in curs, pentru obtinerea sprijinului financiar de la Secretariatul de Stat pentru Culte;
i) copia certificatului de inregistrare fiscala;
j) copia unui extras de cont bancar al unitatii de cult solicitante, eliberat cu maximum 60 de zile inainte de data solicitarii de sprijin financiar;
k) documente care sa ateste dreptul de a desfasura activitati sociale sau medicale, dupa caz;
m) declaratie pe propria raspundere a solicitantului ca va folosi sprijinul financiar solicitat exclusiv pentru realizarea lucrarilor mentionate in documentatia atasata Anexa nr. 2;
l) extras de carte funciara emis in anul in care este formulata solicitarea de sprijin financiar, eliberat cu maximum 30 de zile inainte de data depunerii acesteia, care sa ateste proprietatea sau concesiunea pe cel putin 15 ani a cultelor religioase recunoscute asupra imobilelor in care se desfasoara activitati sociale, medicale sau de invatamant;
m) fotografii color care sa ateste stadiul existent al obiectivului ce impune executarea de lucrari pentru care se solicita sprijin financiar, datate si insusite de beneficiar;"
n) in cazul achizitionarii imobilelor prevazute la art. 3 alin. (1) lit. h), se va depune antecontractul de vanzare-cumparare si extrasul de carte funciara prin care se atesta faptul ca imobilul care se va achizitiona nu este grevat de sarcini;
o) contractul de vanzare, contractul de credit, contractul de ipoteca, extrasul de carte funciara si adeverinta emisa de banca de certificare a soldului ramas de achitat la data intocmirii documentatiei pentru acordarea sprijinului financiar, in cazul imobilelor achizitionate, prin credit bancar, in termen de 24 de luni de la data depunerii cererii de finantare de catre unitatile centrale de cult;
p) proiectul de productie, in cazul solicitarilor privind realizarea de productii audio-video despre activitatile cultelor religioase."
7. Documentaţiile incomplete vor putea fi completate în termen de maximum 30 zile de la data depunerii cererii; în caz contrar, acestea nu vor fi propuse pentru alocarea fondurilor solicitate.
8. Pentru lucrarile propuse in devizul ce insoteste documentatia necompletata in termen de maxim 90 de zile ,unitatea de cult/unitatea centrala de cult va putea depune o noua cerere de alocare a unui sprijin financiar numai in anul calendaristic urmator.
9. Acordarea sprijinului financiar pentru unitățile de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute în România si situate pe teritoriul comunei Barcanesti, se face în limita sumelor prevăzute anual în bugetul local cu această destinație, prin hotărâre a Consiliului local, cu încheierea unui Contract privind acordarea sprijinului financiar între comunei Barcanesti si unitatea de cult beneficiară.
10. Contract privind acordarea sprijinului financiar se încheie în termen de 30 de zile de la data adoptării hotărârii prin care a fost alocat sprijinul financiar de către Consiliul local al comunei Barcanesti.
11. Modul de utilizare a sprijinului financiar pentru unitățile de cult recunoscute din România se supune controlului compartimentului de specialitate din Primăria comunei Barcanesti, Compartimentul de Audit public intern, potrivit legii. Curtea de Conturi exercită controlul financiar asupra utilizării fondurilor publice de către unitățile de cult, aparținând cultelor religioase recunoscute din România.
12. Nerespectarea prevederilor prezentului regulament de către beneficiarul sprijinului financiar alocat atrage după sine sistarea finanțării și recuperarea sumelor utilizate necorespunzător.
13. La întocmirea deconturilor justificative pentru sprijinul financiar acordat de la bugetul local al comunei Barcanesti se vor avea în vedere următoarele:
a) toate documentele justificative, prezentate in copie, vor fi certificate prin semnatura olografa sau digitala a beneficiarului sprijinului financiar. Documentele justificative trebuie sa fie intocmite potrivit reglementarilor in vigoare privind activitatea financiar-contabila;
b) nu se vor admite la justificare documente care contin achizitii de materiale sau servicii, altele decat cele pentru care a fost acordat sprijinul financiar, care nu sunt cuprinse in devizul inaintat pentru obtinerea sprijinului financiar;
c) documentele justificative trebuie sa fie lizibile si sa nu prezinte stersaturi; nu se admit documente trimise prin fax;
d) facturile fiscale vor fi insotite de ordine de plata, chitante, bonuri fiscale, extrase privind viramente bancare, dupa caz, pentru bunuri livrate, lucrari executate si servicii prestate dupa data primirii sprijinului financiar;
e) actele justificative vor cuprinde in mod obligatoriu copia extrasului de cont bancar prin care se face dovada primirii sprijinului financiar alocat;
f) pentru lucrarile de pictura bisericeasca executate ca activitate independenta, prin contract de cesiune a drepturilor de autor, se vor atasa si ordinele de plata din care sa reiasa plata impozitului pe venit si a tuturor contributiilor prevazute de lege;
g) pentru lucrarile de restaurare a picturii bisericesti executate de catre o persoana fizica autorizata se vor transmite documentele justificative prevazute la lit. d);
h) nu se vor admite la justificare mijloacele fixe achizitionate pentru dotarea lacasurilor de cult, asezamintelor sociale si medicale, institutiilor media si muzeale ale cultelor religioase sau pentru realizarea de productii audio-video despre activitatile cultelor religioase, care nu se regasesc in lista de investitii, aprobata de unitatile centrale de cult;
i) documentele justificative vor fi transmise pana cel mai tarziu la data de 31 decembrie a fiecarui an. In cazul primirii sprijinului financiar in cursul trimestrului IV, justificarea se va face in cel mult 180 de zile de la primirea acestuia;
j) facturile aferente executarii lucrarilor de proiectare, construire, restaurare, reparare sau pictura vor fi insotite, dupa caz, de situatii de lucrari, contracte, acte aditionale, anexe ale contractelor, note privind stadiul lucrarilor executate dupa primirea sprijinului financiar, vizate de dirigintii de specialitate. In cazul monumentelor istorice sau al bunurilor care fac parte din patrimoniul cultural national mobil, documentatia aferenta lucrarilor de restaurare va fi insotita de viza expertului atestat de Ministerul Culturii, in conformitate cu prevederile Legii nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
k) pentru sprijinul financiar alocat, indiferent pentru care dintre categoriile lucrarilor prevazute la art. 3 din ordonanta, solicitantul va depune alaturi de documentele justificative si un raport de justificare, prevazut la art. 18, al utilizarii sprijinului primit;
l) facturile de avans vor fi insotite de facturi de regularizare a avansului;
m) actele justificative vor fi insotite de fotografii color transmise potrivit art. 14 alin. (1) lit. l), insusite de catre beneficiarul sprijinului financiar, comparabile cu fotografiile care atesta stadiul lucrarilor executate, la data justificarii;
n) pentru imobilele achizitionate prin credit bancar in termen de 24 de luni de la data depunerii cererii de finantare de catre unitatea centrala de cult, aceasta transmite ordinul de plata, contractul de credit actualizat, contractul de ipoteca, adeverinta emisa de banca pentru certificarea soldului ramas dupa utilizarea sprijinului financiar si extrasul de carte funciara, iar in maximum 3 ani de la data primirii sprijinului financiar transmite extrasul de carte funciara care atesta faptul ca imobilele achizitionate nu mai sunt grevate de sarcini;
o) documentatia aferenta achizitionarii de bunuri imobile va fi insotita de un extras de carte funciara sau echivalentul acestuia in cazul imobilelor achizitionate in strainatate, din care sa reiasa transferul de proprietate si faptul ca imobilul achizitionat nu este grevat de sarcini;
p) documentele emise pentru achizitii intracomunitare sau extracomunitare vor fi insotite si de traducerea autorizata a acestora;
14. Nu se admit la justificare facturi emise sau platite inainte de primirea sprijinului financiar.
Unitatile de cult care nu justifica sprijinul financiar, pana cel mai tarziu la data de 31 decembrie a fiecarui an ,iar in cazul primirii sprijinului financiar in cursul trimestrului IV, justificarea se va face in cel mult 180 de zile de la primirea acestuia, sunt obligate sa restituie sumele ramase nejustificate în maximum 30 de zile de la dupa expirarea termenului de justificare.
15.Dosarul complet conţinând documentele justificative ale proiectului trebuie păstrat timp de cinci ani în arhiva autorității și a beneficiarului pentru un eventual audit din partea Curții de Conturi.
16. Sumele alocate ca sprijin financiar vor fi transmise direct solicitantului, integral sau esalonat,cu informarea unitatii centrale de cult.
17. Pentru acordarea tranșei a doua și a următoarelor tranșe este obligatorie justificarea sumei primite anterior.
18. Orice comunicare, solicitare, informare, notificare în legătură cu procedura de atribuire se va transmite de către solicitanţi sub formă de document scris. Orice document scris trebuie înregistrat la registratura Primăriei comunei Barcanesti. Prezentul regulament se completează cu prevederile legale în vigoare.
19. Prevederile regulamentului vor fi aplicate oricăror forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, acordate începând cu anul 2025.
20. Următoarele anexe fac parte integrantă din prezentul regulament:
Anexa nr. 1- Cerere-tip pentru acordarea sprijinului financiar conform Ordonanţei Guvernului nr.82/2001, cu modificările şi completările ulterioare, şi ale Hotărârii Guvernului nr. 1470/2002, cu modificările şi completările ulterioare
Anexa nr.2 - Declaraţie pe proprie răspundere a reprezentantului unităţii de cult
Anexa nr. 3 – Adresă de înaintare a documentelor justificative pentru sprijinul financiar acordat
Anexa nr.4– Raport de justificare pentru sumele primite ca sprijin financiar de la bugetul local al comunei Barcanesti
Anexa nr. 5 – Centralizator cu documentele justificative a sprijinului financiar acordat
Anexa nr. 6 – Contract privind acordarea sprijinului financiar
Anexa nr.1
UNITATEA DE CULT
Nr.______/Data__________________
C E R E R E
pentru acordarea sprijinului financiar conform Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001
şi Hotărârii Guvernului nr. 1470/2002
Unitatea de cult solicitantă[2]: .................................................................................................................................
Cultul / Eparhia: ....................................................................................................................................................
Adresa completă a unităţii de cult solicitante: ......................................................................................................
................................................................................................................................................................................
Adresa completă a obiectivului pentru care se solicită sprijin financiar (în cazul în care diferă de adresa unităţii de cult): .................................……………………………………………................................................
Hramul (dacă este cazul): ......................................................................................................................................
Codul de Înregistrare Fiscală al unității de cult: ………………………………………………………………...
Numele şi prenumele reprezentantului unității de cult: ........................................................................................
Funcţia: ......................................; Telefonul: .........................................; E-mail: …….………….……………..
Contul bancar deschis la: ......................................................... Sucursala: ...........................................................
Codul IBAN: |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Obiectul cererii: .....................................................................................................................................................
................................................................................................................................................................................
Motivarea cererii: ..................................................................................................................................................
………………………………………………………………………………………………................................
Numărul şi data autorizaţiei de construire: ....................................; Data încetării valabilității: ..........................
Codul monumentului istoric (dacă este cazul): .....................................................................................................
Avizul de specialitate pentru monumentele istorice (dacă este cazul): …………………………………………
Numărul şi data avizului Comisiei de Pictură Bisericească (dacă este cazul): …….............................................
Data începerii lucrărilor: .......................................................................................................................................
Stadiul lucrărilor[3]: .................................................................................................................................................
Valoarea devizului lucrărilor rămase de executat: ................................................................................................
În ce ani a mai primit sprijin financiar de la S.S.C., anul și cuantumul pentru fiecare an din ultimii 5 ani: ....... ................................................................................................................................................................................
……………............................................................................................................................................................
Dacă au fost justificate în totalitate sumele primite: .............................................................................................
Sprijinul financiar primit din partea altor instituții publice, denumirea instituției și cuantumul pentru fiecare an din ultimii 5 ani: …………………………………….……………………………………….........................
……………………………………………………………………………………………………………………
……………………………………………………………………………………………………………………
Semnătura
şi ştampila solicitantului
ANEXE:
- Avizul unităţii centrale de cult
- Declaraţia-tip pe propria răspundere
- Autorizaţia de construire (dacă este cazul)[4]
- Avizul de specialitate pentru monumentele istorice (dacă este cazul)4
- Avizul Comisiei de Pictură Bisericească (dacă este cazul)4
- Devizul pe anul în curs al lucrărilor rămase de executat4
- Atestatul privind activităţile sociale (dacă este cazul)4
- Certificatul de Înregistrare Fiscală4
- Extrasul de cont bancar4
- Documente care atestă proprietatea asupra imobilelor în care se desfăşoară activităţi sociale, medicale sau de învăţământ teologic4
- Fotografii cu stadiul actual al lucrărilor
[1] Va fi trecut numărul de înregistrare din Registrul de Intrări/Ieșiri al unității de cult.
[2] Va fi trecută denumirea unității de cult așa cum este înscrisă în Certificatul de Înregistrare Fiscală.
[3] Va fi trecută o scurtă descriere a stadiului lucrărilor; în cazul lucrărilor de pictură trebuie trecut procentul executat din totalul lucrării.
[4] Documentele pot fi prezentate în fotocopie, certificate, sub semnătura beneficiarului, cu mențiunea „conform cu originalul”.
Anexa nr. 2
DECLARAŢIE
Subsemnatul,......................................................... reprezentant legal al parohiei/unităţii de cult cu hramul “.............................................................................................” (dacă este cazul) din
localitatea....................................., str………...........................… nr........., judeţul........................................... având CIF............................................., din cadrul
eparhiei/cultului ………………………………………………………. cunoscând prevederile din Codul penal privind falsul în declaraţii, îmi asum pe propria răspundere următoarele:
- datele, informaţiile şi documentele prezentate în dosarul de solicitare a sprijinului financiar sau
în dosarul de justificare a sumelor primite corespund realităţii;
- parohia/unitatea de cult nu are datorii şi obligaţii neachitate la scadenţă către persoane juridice ori bunuri urmărite în vederea executării silite;
- mă angajez ca sprijinul financiar care va fi alocat parohiei/unităţii de cult ……………………….. să-l utilizez în scopul pentru care a fost solicitat şi să-l justific integral, în condiţiile legii; în cazul mijloacelor fixe prezentate în documentația de justificare, a căror valoare este egală sau depăşeşte 2.500 lei/per bucată, inclusiv TVA, va fi transmisă o Listă de investiții aprobată de unitatea centrală de cult;
- documentele depuse la Primăria Comunei Barcanesti în scopul justificării sumelor alocate unităţii de cult nu au mai făcut obiectul justificării către alte instituţii publice;
- Certificatul de Înregistrare Fiscală şi contul bancar aparţin unităţii de cult care a solicitat sprijinul financiar.
Reprezentantul unităţii de cult solicitante,
Semnătură
Ştampilă
Reprezentantul unității centrale de cult,
Semnătură
Ştampilă
Data:
Anexa nr. 3
UNITATEA CENTRALĂ DE CULT:
UNITATEA DE CULT:
NR. …...../DATA
Către,
PRIMĂRIA COMUNEI BARCANESTI
SERVICIUL FINANCIAR -CONTABIL SI ADMINISTRATIV
Vă trimitem alăturat documentele justificative pentru suma de ..............primită ca sprijin
financiar în cursul anului........, la următoarele date:...................
Menţionez că justific suma de .............................lei, conform centralizatorului şi
documentelor justificative anexate.
Nume, Semnatură şi ştampila
beneficiarul
Anexa nr. 4
RAPORT DE JUSTIFICARE
PENTRU SUMELE PRIMITE CA SPRIJIN FINANCIAR DE LA BUGETUL LOCAL
AL COMUNEI BARCANESTI
- DATE GENERALE
Datele de identificare ale unităţii de cult:
Unitatea centrală de cult |
|
Hramul |
|
Denumirea unităţii de cult |
|
Poziţia şi pagina din statul de funcţii şi personal |
|
Localitatea |
|
Adresa unităţii de cult |
|
Judeţul |
|
Cod Fiscal |
|
Datele de identificare ale reprezentantului:
Numele reprezentantului: |
|
Telefon: |
|
JUSTIFICAREA SUMELOR PRIMITE
Suma primită în anul în curs
1. | Suma primită |
|
2. | Valoarea devizului din dosarul de cerere |
|
3. | Scopul pentru care a fost solicitată suma (construcție, reparații curente sau capitale, lucrări de pictură, etc) |
|
Scurtă descriere a lucrărilor efectuate (maxim 20 de rânduri)
Detaliere concretă a lucrărilor efectuate pe banii primiţi de la bugetul local al Comuna Bărcănești (inclusiv achiziţionarea de materiale de construcţii);
Finanţări primite de la Comuna Bărcănești în ultimii 4 ani pentru unitatea de cult
Nr. crt. | Anul | Suma (lei) |
1. |
|
|
2. |
|
|
3. |
|
|
4. |
|
|
Finanţări primite pentru unitatea de cult de la alte autorităţi publice, altele decât Comuna Bărcănești (inclusiv fonduri europene), în ultimii 4 ani
Nr. crt. | Anul | Instituţia | Suma (lei) |
1. |
|
|
|
2. |
|
|
|
3. |
|
|
|
4. |
|
|
|
Declar pe propria răspundere că facturile şi chitanţele prezentate spre justificare în dosarul prezentat nu au fost folosite la alte instituţii ale statului pentru justificarea unor sume primite.
Cunoscând pedeapsa prevăzută de art. 292 din Codul penal pentru infracţiunea de fals în declaraţii, am verificat datele din prezenta declaraţie, care este completă şi corectă.
AVIZAT UNITATEA CENTRALĂ DE CULT* | SEMNĂTURĂ L.Ş. _________________________ _ |
* pentru cultele ortodox, pentru alte culte, organul central al cultului respectiv.
Anexa nr.5
CENTRALIZATOR
PRIVIND JUSTIFICAREA SPRIJINULUI ACORDAT
PENTRU (construcţii, reparaţii, etc)..................................................
LA LĂCAŞUL DE CULT (Parohie, Mănăstire etc.).........................
UNITATEA CENTRALĂ DE CULT (Arhiepiscopie, Epicopie etc) ..................................................................
DIN DATA DE..................................
ÎN SUMA DE....................................
Nr. Crt. | Unitatea furnizoare | Factura | Achitat | ||||||
Numărul facturii | Data facturii | Valoarea fără TVA | Valoare cu TVA | Valoare totală (inclusiv TVA) | Nr OP/ Chitanţa | Data | Suma plătită | ||
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
TOTAL |
|
|
|
|
|
|
|
| |
Întocmit (nume, prenume, functia)
Ştampila Unităţii
DATA ÎNTOCMIRII
Anexa nr.6
CONTRACT PRIVIND ACORDAREA SPRIJINULUI FINANCIAR
NR. ….. DIN …..............
CAPITOLUL I - Partile contractului
COMUNA BARCANESTI , cu sediul în Comuna Barcanesti, str. Crinilor , nr.108, jud. Prahova , cod fiscal 2845311, tel.0244/276 595 , cont IBAN nr. ......................................... deschis la Trezoreria............................, reprezentat legal de Gheorghe Daniel APOSTOL – Primar, denumit în continuare Finanţator
şi
UNITATEA DE CULT “....................” cu sediul în ................................, str................... ,jud. ...................., cod de înregistrare fiscală …................., tel./fax …..........., …............, cont IBAN nr............................... deschis la …......................, în calitate de Beneficiar, denumit în continuare Beneficiar, reprezentat legal prin dl. ….............. în calitate de.................., s-a încheiat prezentul Contract de acordare a sprijinului financiar pentru ................., aprobat prin HCL nr....
CAPITOLUL II - Obiectul şi valoarea contractului
Art. 1 - Obiectul contractului
(1) Prezentul contract are ca obiect finanţarea de către Comuna Barcanesti , din fonduri publice, a lucrărilor prevăzute de Beneficiar în cererea pentru acordarea sprijinului financiar, potrivit dosarului și a documentației depuse.
(2) Beneficiarul îşi asumă responsabilitatea să utilizeze fondurile care îi sunt alocate în scopul prevăzut în cererea de finanţare.
Art. 2- Valoarea contractului
(1) Valoarea contractului este de …............. lei, sumă alocată Beneficiarului de către Comuna Barcanesti în baza Ordonanţei Guvernului nr. 82/2001 privind stabilirea unor forme de sprijin financiar pentru unitățile de cult apartinând cultelor religioase recunoscute din România.
CAPITOLUL III - Durata contractului
Art. 3 – Derularea contractului
(1) Prezentul contract intră în vigoare la data semnării lui de către părţi şi încetează la data de 31
decembrie 20__.
CAPITOLUL IV – Obligaţiile părţilor
Art.4 - Obligaţiile Beneficiarului sunt:
a) să execute lucrările finanţate aşa cum sunt stipulate ele în cererea de finanţare;
b) să nu prezinte la justificare documente care conţin achiziţii de materiale sau servicii, altele decât cele pentru care a fost acordat sprijinul financiar, care nu sunt cuprinse în devizul înaintat pentru obţinerea sprijinului financiar;
c) să solicite, la terminarea lucrărilor, participarea reprezentantului Comunei Barcanesti la recepția lucrărilor și la întocmirea Procesului-Verbal, în limita sumei primite ca sprijin financiar.
d) să nu comunice, în nici o situaţie, fără consimţământul prealabil scris al Finanţatorului, informaţii confidenţiale aparţinând Finanţatorului sau obţinute de el în baza relaţiilor contractuale;
e) să prezinte documentele justificative Finanţatorului atât în copie, cât şi în original, până cel mai târziu la data de 31 decembrie 20__;
În cazul primirii sprijinului financiar începând cu trimestrul al IV-lea, justificarea se va face în cel mult 180 de zile de la primirea acestuia (dosarul cu documente justificative, inclusiv facturi emise și plătite în acest interval, doar pentru sumele primite începând cu trimestrul al IV-lea ).
f) dacă nu se justifică sprijinul financiar conform termenelor prevăzute la art.4 ,lit c, este obligatorie restituirea sumelor rămase nejustificate în maximum 30 de zile de la expirarea termenului de justificare. În caz contrar se vor aplica majorări de întârziere conform Legii 207/2015, Codul de procedură Fiscală, art.183, alin.2, în procent de 1% calculate pentru fiecare lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate;
g) să prezinte, la solicitarea Finanţatorului, orice informaţie sau document ce privesc derularea
contractului, inclusiv documentele originale ce justificã plăţile, în termen de 5 zile de la solicitarea acestora;
Art. 5 - Obligaţiile Finanţatorului sunt:
a) să vireze sumele alocate pentru finanţarea lucrărilor Beneficiarului din prezentul contract;
b) să participe, la solicitarea Beneficiarului, la recepția lucrărilor și la întocmirea Procesului-Verbal, printr-un reprezentant din cadrul Primariei Comunei Barcanesti .
c) să nu comunice, în nici o situaţie, fără consimţământul prealabil scris al Beneficiarului, informaţii confidenţiale aparţinând Beneficiarului sau obţinute de Finanţator în baza relaţiilor contractuale;
d) să organizeze sistemul propriu de protecţie a informaţiilor clasificate, in conformitate cu „Standardele naţionale de protecţie a informaţiilor clasificate” aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 585/2002 ,cu modificările şi completările ulterioare şi dispoziţiile legale în vigoare în cazul în care Proiectul monitorizat şi gestionat de Finanţator conţine informaţii de natura celor prevăzute în conformitate cu Legea nr. 182/2002 ,cu modificările şi completările ulterioare.
CAPITOLUL IV – Virarea sumelor reprezentând sprijinul financiar
Art. 6 - Efectuarea viramentelor
(1) Comuna Barcanesti virează direct în contul Beneficiarului sumele reprezentând sprijinul financiar pentru completarea fondurilor proprii ale acestuia, conform prezentului contract, într-o singură tranșă, prin virări integrale sau eșalonate, în funcție de execuția bugetară.
CAPITOLUL V- Cheltuieli
Art. 7 - Efectuarea cheltuielilor de către Beneficiar
(1) Orice sumă primită ca finanţare de la Comuna Barcanesti în temeiul prezentului contract va fi cheltuită de către Beneficiar numai pentru realizarea lucrarilor prevăzute în cererea de finanţare.
(2) Cheltuielile vor fi efectuate de către Beneficiar conform devizului de lucrări prezentat în
documentaţia depusă pentru acordarea sprijinului financiar şi prevederilor prezentului contract.
(3) Atunci când Finanţatorul constată, ca urmare a verificărilor efectuate și a proceselor verbale de recepție depuse la Serviciul Financiar - Contabil si Administrativ,că Beneficiarul a folosit fondurile şi/sau bunurile achiziţionate pentru derularea contractului, într-o manieră neconformă cu clauzele contractuale sau că nu justifică utilizarea sumelor, Comuna Barcanesti va solicita în scris restituirea acestora.
(4) Beneficiarul are obligaţia de a restitui Comunei Barcanesti în termen de 5 zile lucrătoare de la primirea solicitării scrise, sumele întrebuinţate în alte scopuri decât lucrările prevăzute în cererea de finanţare în termenul de derulare stabilit prin prezentul contract şi cele a căror întrebuinţare nu este dovedită conform prevederilor art.25.
CAPITOLUL VI - Monitorizare şi control
Art. 8 – Informare
(1) Beneficiarul furnizează Comunei Barcanesti toate informaţiile referitoare la derularea contractului, pe care acesta i le solicită. Comuna Barcanesti poate solicita oricând Beneficiarului informaţii cu privire la derularea contractului, Beneficiarul având obligaţia să răspundă în scris oricărei solicitări a acestuia în termen de 5 zile lucrătoare.
Art. 9 - Prezentarea documentelor justificative obligatorii Beneficiarul va transmite informaţii privind derularea lucrărilor şi utilizarea sumelor primite. În acest scop Beneficiarul va prezenta Comunei Barcanesti, un dosar de justificare pentru sprijinul financiar acordat, care va cuprinde următoarele documente:
1. Anexele 3,4,5 și 6 prevăzute de Regulamentul privind stabilirea și acordarea unor forme de sprijin financiar, de la bugetul local al Comunei Barcanesti, pentru unitățile de cult aparținând cultelor religioase recunoscute din România, astfel:
Anexa 3 – Adresă de înaintare a documentelor justificative pentru sprijinul financiar acordat
Anexa 4– Raport de justificare pentru sumele primite ca sprijin financiar de la bugetul local al
Comunei Barcanesti
Anexa 5 – Centralizator cu documentele justificative a sprijinului financiar acordat
Procesul-Verbal de Recepție a lucrărilor
2. Copia extraselor de cont bancar prin care se face dovada primirii banilor sau chitanţa de înregistrare în evidenţa contabilă a unităţii de cult beneficiare a sprijinului financiar alocat;
3. Facturi fiscale (conform Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și prevederile
ulterioare facturile vor fi emise în sistemul RO e – factura,), însoţite de dispoziţii de plată, ordine de plată, chitanţe, bonuri de casă, extrase privind viramente bancare, după caz; ordinele de plată vor fi însoțite de extrase de cont în care vor fi evidențiate viramentele bancare;
4. Situații de lucrări, contracte, acte adiționale, anexe contract/contracte, note privind stadiul lucrărilor, vizate de diriginții de specialitate, aferente facturilor; de asemenea, vor fi atașate și copii după devizele depuse la dosarul de solicitare a sprijinului financiar.
5. Fotografii care să ateste stadiul actual al lucrărilor, datate, stamplilate și semnate de preotul paroh.
2. Documentele justificative, însoțite de copia devizului de lucrări/ a devizului ofertă depus la
dosarul de solicitare a sprijinului financiar, vor respecta următoarelor reguli:
toate documentele justificative, prezentate în copii xerox, vor fi certificate prin aplicarea
ştampilei, a mențiunii “Conform cu originalul” şi a semnăturii preotului paroh;
în cazul în care se achiziţionează diverse materiale (de construcţii, instalaţii, electrice etc.) şi nu se detaliază aceste materiale pe factură sau pe bonul fiscal, se va ataşa lista cu materialele
respective cumpărate cu nr. de bucăți și prețul fiecăruia;
nu se vor admite la justificare documente care conţin achiziţii de materiale sau servicii, altele
decât cele pentru care a fost acordat sprijinul financiar, care nu sunt cuprinse în devizul înaintat
pentru obţinerea sprijinului financiar;
documentele justificative trebuie să fie lizibile şi să nu prezinte ştersături; nu se admit documente transmise prin fax;
chitanţele care atestă plăţi trebuie să cuprindă în mod obligatoriu următoarele: scopul plăţii,
operaţiunea pentru care se face plata, numărul şi data eliberării.
actele justificative vor fi însoțite de fotografii care atestă stadiul lucrărilor executate la data
justificării.
Nu se vor admite la justificare:
documente care conţin achiziţii de materiale sau servicii, altele decât cele pentru care a fost
acordat sprijinul financiar;
facturile emise sau plătite înainte de semnarea contractului privind acordarea sprijinului
financiar;
documente transmise prin fax.
Art. 10 - Verificarea actelor justificative
(1) Actele justificative vor fi supuse verificării Serviciul Financiar - Contabil si Administrativ.
(2) Serviciul Financiar - Contabil si Administrativ ,va urmări ca verificarea actelor justificative să se facă în termen de 30 zile de la primire.
Art. 11 - Monitorizarea
(1) Pe toată durata contractului, precum şi pe o perioadă de 5 ani de la încetarea acestuia, Beneficiarul este obligat să permită, în orice moment, accesul neîngrădit al reprezentanţilor Comunei Barcanesti sau a altor organe de control abilitate prin lege, în scopul realizării controlului financiar şi auditului, pentru a controla registrele, documentele şi înregistrările deţinute de către Beneficiar, pe baza cărora se ţine evidenţa activităţilor derulate în cadrul contractului, pentru verificarea conformării faţă de prevederile prezentului contract. Controlul se efectuează la locul unde aceste documente sunt păstrate de către Beneficiar, iar acesta are obligaţia să prezinte orice documentaţie solicitată. În cazul refuzului de a permite accesul acestor persoane şi de a coopera cu aceştea, Comuna Barcanesti poate solicita în scris restituirea integrală a sumelor alocate.
(2) Controlul financiar asupra derulării activităţii nonprofit finanţate din fonduri publice poate fi exercitat de către organele abilitate potrivit legii (Curtea de Conturi).
CAPITOLUL VII – Răspundere contractuală
Art.12 - Beneficiarul îşi asumă întreaga răspundere tehnică şi supravegherea generală a executării lucrarilor contractate.
Art.13 - Beneficiarul răspunde pentru realizarea obligaţiilor contractuale şi suportă pagubele cauzate Finanţatorului, ca urmare a oricăror acţiuni sau omisiuni legate de realizarea contractului şi care îi sunt imputabile.
Art.14 - Beneficiarul răspunde pentru îndeplinirea la timp a demersurilor necesare în vederea obţinerii aprobărilor, avizelor sau licenţelor necesare realizării contractului în concordanţă cu reglementările în vigoare.
Art.15 - Beneficiarul răspunde de exactitatea datelor prezentate în documentele justificative de plată.
Art.16 - Beneficiarul răspunde de păstrarea documentelor care au stat la baza încheierii contractului pe o perioadă de minimum 5 ani de la data încetării raporturilor contractuale.
Art.17 - În cazul în care Beneficiarul nu respectă prevederile prezentului contract, nu va fi eligibil pentru obţinerea de sprijin financiar din fonduri publice în anul următor.
Art.18 - Limite ale răspunderii Comuna Barcanesti:
(1) Beneficiarul este responsabil pentru modul în care finanţarea este folosită, răspunderea Comunei Barcanesti nefiind în nici un fel angajată, în cazul în care Beneficiarul va fi ţinut responsabil faţă de terţi pentru orice prejudicii cauzate în derularea lucrărilor finanţate şi în nici o altă situaţie ce decurge dintr-o acţiune sau inacţiune ilicită a Beneficiarului legată de finanţarea acordată prin prezentul contract.
(2) Comuna Barcanesti nu răspunde în cazul nerespectării legislaţiei în vigoare de către Beneficiar sau de către angajaţi, colaboratori sau consultanţi ai acestuia.
CAPITOLUL VIII– Modificarea contractului
Art.19 – (1) Prevederile contractului pot fi modificate şi/sau completate numai prin acte adiţionale semnate de comun acord de către părţi sau de către împuterniciţi ai acestora, aprobate prin HCL.
(2) Pe parcursul derulării finanţării, Beneficiarul poate modifica, prin solicitare scrisă justificată, aprobată de Finanţator – durata de derulare şi/sau alte elemente, cu condiţia ca acestea să nu schimbe scopul şi obiectivele prevăzute în documentaţia depusă.
CAPITOLUL IX– Rezilierea contractului
Art.20 - Comuna Barcanesti va rezilia contractul dacă Beneficiarul nu demarează realizarea
lucrărilor/ activităţilor finanţate în termenul stabilit în contract sau nu îndeplineşte obligaţiile
contractuale.
Art.21 - (1) În cazurile enunţate mai sus, contractul de finanţare va fi reziliat de plin drept, fără a fi necesară intervenţia instanţei de judecată, în termen de 10 zile calendaristice de la data primirii notificării prin care părţii în culpă i s-a adus la cunoştinţă că nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale.
(2) Notificarea va putea fi comunicată în termen de 10 zile calendaristice de la data constatării
neîndeplinirii sau îndeplinirii necorespunzătoare a uneia sau mai multor obligaţii contractuale.
(3) În cazul rezilierii contractului ca urmare a neîndeplinirii clauzelor contractuale, beneficiarul finanţării este obligat în termen de 30 zile să returneze ordonatorului principal de credite sumele primite, cu care se reîntregesc creditele bugetare ale acestuia, în vederea finanţării altor programe şi proiecte de interes public.
(4) În cazul în care nu se respectă termenul de returnare a sumelor menționat la alineatul (3) se vor aplica penalități conform, Legii 207/2015, Codul de procedură Fiscală, art.183, alin.2, în procent de 1% calculate pentru fiecare lună, începând cu ziua imediat următoare termenului de scadență și până la data stingerii sumei datorate.
(5) Nerespectarea termenelor si a prevederilor din contract duce la pierderea tranşelor ulterioare, precum şi interzicerea participării pentru obţinerea finanţării pe viitor.
CAPITOLUL X – Forţa Majoră
Art.22 - Este exonerată de răspundere pentru neexecutare sau executare necorespunzătoare a obligaţiilor ce-i revin, partea care a fost împiedicată de intervenţia unui caz de forţă majoră.
Art.23- Este forţă majoră evenimentul absolut imprevizibil, imposibil de împiedicat şi independent de voinţa părţilor, care le opreşte să-şi execute obligaţiile ce le revin potrivit prezentului contract.
Art.24 - Forţa majoră trebuie anunţată în scris în 10 zile de la apariţia ei, iar la dispariţia forţei majore, tot în termen de 10 zile trebuie făcută o notificare scrisă.
Art. 25 - Realizarea parţială a Proiectului ca urmare a unei situaţii de forţă majoră are drept rezultat plata parţială, Beneficiarul având obligaţia să restituie sumele care nu au fost cheltuite în perioada derulării contractului.
CAPITOLUL XI – Litigii
Art.26 - Litigiile de orice fel decurgând din executarea prezentului contract se soluţionează pe cale amiabilă în termen de 15 zile calendaristice de la apariţia lor. Eventualele litigii născute din
interpretarea, executarea, încetarea prezentului contract, care nu pot fi soluţionate pe cale amiabilă, vor fi supuse soluţionării instanţelor judecătoreşti competente.
CAPITOLUL XII- Dispozitii generale si finale
Art. 27 - Comunicări
(1) Orice comunicare între părţi se va face în scris, la adresa menţionată în cuprinsul prezentului contract
sau care va fi comunicată celeilalte părţi în scris, utilizând mijloace care permit evidenţa transmiterii şi
primirii acestora. Dacă expeditorul solicită confirmarea de primire, el va indica aceasta în comunicarea
lui.
(2) Rapoartele şi toate celelalte comunicări între cele două părţi se vor trasmite la următoarele adrese:
a) Pentru Comuna Barcanesti:
Primăria Comuna Barcanesti, Comuna Barcanesti, str. Crinilor , nr.108, jud. Prahova, tel. 0244/276 595
b) Pentru Beneficiar:
Dl........... în calitate de reprezentant legal al Unitatii de cult ….......... , str. ….............. nr. ..., tel. …..........................
Art.28 - Prezentul contract constituie titlu executoriu, fără alte formalităţi, pentru satisfacerea creanţelor rezultate în urma rezilierii.
Art.29- Clauzele prezentului contract se interpretează potrivit prevederilor Codului Civil.
Art.30 - Prezentul contract s-a încheiat în 2 exemplare originale, ambele având aceeaşi forţă de drept, asigurându-se câte un exemplar pentru fiecare parte.
FINANŢATOR BENEFICIAR
COMUNA BARCANESTI
PRIMAR