HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL
Nr. 55 din 07.04.2025
privind aprobarea modificării Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în municipiul Beiuș, județul Bihor
Luând act de:
Având în vedere HCL nr. 13 din 21.01.2025 privind aprobarea Studiului de fundamentare a deciziei de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în municipiul Beiuș, județul Bihor;
In ceea ce privește Studiul de fundamentare se impun următoarele modificări:
In ceea ce privește loc. Delani
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 7 din 23 februarie 2022, pentru aprobarea Regulamentului privind racordarea la sistemul de distribuție a gazelor naturale, publicat în MONITORUL OFICIAL nr. 196 din 28 februarie 2022, Municipiul Beiuș decide cu privire la costurile prevăzute pentru extinderea investiției în localitatea Delani dar și alte posibile extinderi ulterioare ale sistemului de distribuție, să fie suportate de către concesionar, în condiții de eficiență economică, fiind posibila inclusiv implicarea financiara a concedentului prin accesarea unor finanțări sau prin accesarea unor credite sau inclusiv cu finanțare din buget local.
În acest sens, în conformitate cu Hotărârea nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, s-au elaborat Studiile de Fezabilitate privind Înființare sistem de distribuție gaze naturale în localitatea componentă Delani, Mun. Beius, Jud. Bihor, întocmit de către SC GAZMIND SRL BUCUREŞTI - sector 1, Str. STR. ZORILEANU MIRCEA MR.AV., Nr. 36, Et. 1, Ap. 2, autorizat PDSB nr. 19562 eliberata de ANRE pentru proiectarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale valabilă până la 01.09.2025, respectiv Studiul de fezabilitate având ca obiect: „Înființare parc de specializare inteligentă Beiuș ”, întocmit de către S.C. SAFIT INS S. R. L. JUD. CLUJ, MUN. CLUJ-NAPOCA, BLD. 21 DECEMBRIE 1989, NR.67, BL.1, SC.2, ET.2, AP. B 10, autorizat PDSB nr. 21868 eliberata de ANRE pentru proiectarea sistemelor de alimentare cu gaze naturale valabilă până la 15.12.2027.
Concesionarul are obligația de a întreprinde toate demersurile necesare în vederea obținerii avizului de racordare la rețeaua de gaze naturale dezvoltată în cadrul Parcului Industrial Beiuș, dezvoltată în interiorul Parcului de către Consiliul Județean Bihor. În acest sens, Concesionarul va formula, depune și urmări în nume propriu cererea de avizare, asumându-și întreaga responsabilitate pentru respectarea procedurilor legale și a termenelor de soluționare. Toate costurile aferente acestor demersuri vor fi suportate exclusiv de către Concesionar.
Obiective specifice
In ceea ce privește municipiul Beiuș:
- realizarea rețelei de distribuție de gaze naturale se va face ulterior după finalizarea obiectivelor de investiție care vizează parcul de specializare inteligentă Beiuș.
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Consiliul local al municipiului beiuș
întrunit în a 8-a ședință extraordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.
Art. 1 - Se aprobă modificarea Studiul de fundamentare a deciziei de concesionare a serviciului de utilitate publică de distribuție a gazelor naturale în municipiul Beiuș, județul Bihor, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta Hotărâre.
Art. 2 - Cu ducerea la îndeplinire se încredinţează Primarul municipiului Beiuş, prin aparatul de specialitate.
Art. 3 - Hotărârea se comunică cu:
- Primarul municipiului Beiuş
- Instituţia Prefectului Judeţul Bihor
- Compartiment Energetic
- Se aduce la cunoştinţă publică prin afişare pe site-ul Primăriei municipiului Beiuş, Secţiunea Monitor Oficial Local
Hotărârea a fost adoptată cu 16 voturi "pentru" din totalul de 17 consilieri locali în funcţie.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Mariana COSTEA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BEIUȘ,
Steliana-Alina SCROFAN