Nr. 219 / 28.10.2025
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea încheierii unui contract de prestări servicii având ca obiect recoltarea exemplarelor din specia de faună sălbatică din perimetrul intravilan al municipiului Beiuș

Hotărâre

România

România

Județul Bihor

Consiliul Local al municipiului Beiuș

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 219 din 28.10.2025

privind aprobarea încheierii unui contract de prestări servicii având ca obiect recoltarea exemplarelor din specia de faună sălbatică din perimetrul intravilan al municipiului Beiuș

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

- Art. 5 alin. (1), art. 34 şi art. 42 alin. 1 lit. h din Legea vânătorii și a protecției fondului cinegetic nr. 407 din 9 noiembrie 2006, cu modificările și completările ulterioare,

- Anexa Ordinului nr. 1570/2022 privind stabilirea modelului - cadru al acordului de colaborare dintre gestionarul fondului cinegetic şi unităţile administrativ - teritoriale de pe raza fondului cinegetic, Cap. III Obligaţiile şi responsabilităţile părţilor, pct. 3.3,

- Hotărâre nr. 3 din 4 ianuarie 2023 privind modalitatea de acordare a despăgubirilor pentru pagubele și/sau daunele produse de speciile de faună de interes cinegetic,

- Legea  nr. 98 din 19 mai 2016 privind achizițiile publice, cu modificările și completările ulterioare,

- Hotărâre nr. 395 din 2 iunie 2016 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor referitoare la atribuirea contractului de achiziție publică/acordului-cadru din Legea nr. 98/2016 privind achizițiile publice,

- art. 129 alin. (2) lit. b), d), alin. (7) lit. h) şi i), art. 136 alin. (1) şi alin. (8) şi art. 228 din cuprinsul Ordonanţei de Urgenţă nr. 57/2019 privind Codul administrativ.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 10761/24.10.2025  iniţiat de către Primarul Municipiului Beiuş,
  2. Raportul de specialitate nr. 10762/24.10.2025, al Compartimentului Protecţia Mediului,
  3. Proiectul de hotărâre nr. 224/24.10.2025,
  4. Avizele Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.

Luând act de:

  • Sesizările din partea cetățenilor privind repetatele atacuri al unei haite de lupi asupra unor câini în intravilanul municipiului Beiuș;
  • Sesizările din partea cetățenilor privind repetatele atacuri al unei haite de șacali asupra unor câini în intravilanul municipiului Beiuș;
  • Sesizările privind prezența și atacul vulpilor în gospodăriile cetățenilor din municipiului Beiuș;
  • Distrugerile bunurilor care aparțin domeniului public cauzate de materiile fecale provenite de la exemplarele de faună sălbatică din familia Corvidae (Corvus frugilegus, Corvus monedula);
  • Afectarea funcției estetice și a funcției sociale a spațiilor urbane din municipiul Beiuș cauzate de exemplarele de faună sălbatică din familia Corvidae (Corvus frugilegus, Corvus monedula).
  • Intravilanul municipiului Beiuş nu este inclus în nici un Fond cinegetic.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului beiuș

întrunit în a 11-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă încheierea unui contract de prestări servicii având ca obiect recoltarea exemplarelor din specia de faună sălbatică din perimetrul intravilan al municipiului Beiuș conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 - Se aprobă mdelul-cadru al contractului de prestări servicii având ca obiect recoltarea exemplarelor din specia de faună sălbatică din perimetrul intravilan al municipiului Beiuș, conform Anexei, contract care poate suferi modificări în conformitate cu legislația.

Art. 3 - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei se încredinţează managerul de proiect şi responsabilul tehnic 

Art. 4 - Prezenta se comunică cu:

  1. Instituţia Prefectului - Judeţul Bihor
  2. Dosar Consiliul Local
  3. Compartiment Protecţia Mediului 
  4. Direcţia economică
  5. Compartiment Achiziţii
  6. Se afişează pe pagina de internet a municipiului Beiuş în secţiunea Monitorul Oficial Local

      La începutul şedinţei, dl. consilier local Szigeti Cosmin şi-a anunţat interesul personal faţă de Proiectul de hotrărâre privind aprobarea încheierii unui contract de prestări servicii având ca obiect recoltarea exemplarelor din specia de faună sălbatică din perimetrul intravilan al municipiului Beiuș, şi în baza art. 228 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ nu va fi luat în calcul pentru cvorumul necesar adoptării hotarării cu privire la care şi-a anunţat interesul.

Hotărârea a fost adoptată cu 14 voturi „pentru” din totalul de 17 consilieri locali în funcţie.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Adrian-Ioan POPA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI BEIUȘ,

Steliana-Alina SCROFAN

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 219 / 28.10.2025

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 17
2 Numărul consilierilor locali în funcție 17
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 1
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 219 / 28.10.2025

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.10.2025
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 10.11.2025
4 Comunicarea către prefectul județului 29.10.2025
5 Aducerea la cunoștință publică 03.11.2025
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu