Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 25 / 22.03.2021
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind modificarea și completarea Nomenclatorului stradal al Comunei Blejoi

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Blejoi

Comuna Blejoi

Proiect de hotărâre

Nr. 25 din 22.03.2021

privind modificarea și completarea Nomenclatorului stradal al Comunei Blejoi

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. Prevederile art. 5 din Legea nr.7/1996 (r3) privind cadastrul şi publicitatea imobiliară, cu modificările și completările ulterioare, ale art. 7 din H.G. nr. 777/2016 privind structura, organizarea si functionarea Registrului electronic național al nomenclaturilor stradale precum și ale Ordinului nr. 448/2017 al directorului general al A.N.C.P.I. pentru aprobarea Normelor tehnice privind procedurile de lucru specifice Registrului electronic național al nomenclaturilor stradale, cu modificările și completările ulterioare;
  2. Prevederile art. 3 alin. (1) din O.G. nr. 63/2002 privind atribuirea sau schimbarea de denumiri, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. 564/2008 al Ministrului internelor și reformei administrative pentru aprobarea Regulamentului de funcționare a comisiei de atribuire de denumiri județene, respectiv a municipiului Bucuresti;
  3. Prevederile art. 453 lit. g din Legea nr. 227/2015 privind Codul Fiscal.

Ținând cont de:

  1. Referatul de aprobare nr. 4811/10.03.2021  al Primarului Comunei Blejoi;
  2. Avizele consultative nr. 11/ 20.06.2018 și nr. 6/23.03.2021 ale Comisiei de atribuire denumiri a județului Prahova.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei blejoi

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. Se aprobă modificarea și completarea Nomenclatorului stradal al Comunei  Blejoi, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Blejoi nr. 44/2018 privind aprobarea Nomenclatorului stradal al Comunei Blejoi, astfel cum a fost modificat prin Hotărârea Consiliului Local al Comunei Blejoi nr. 61/2020 privind schimbarea denumirii unei străzi.

Art. 2. Anexele nr. 1A, 1B, 2A, 2B, 3A, 3B, 4A, 4B, aprobate prin Hotărârea Coniliului Local al Comunei Blejoi nr. 44/2018 privind aprobarea Nomenclatorului stradal al Comunei Blejoi, astfel cum au fost modificate și completate, se înlocuiesc cu Anexele nr. 1A, 1B, 1C, 2A, 2B, 2C, 3A, 3B, care fac parte din prezenta hotărâre.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI BLEJOI

Adrian DUMITRU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI BLEJOI

Sorin LUPU

Observații aduse în cadrul ședinței

Dl. Ştefănescu Gabriel-Marian: ,,Am votat impotriva intrucat am jurat sa fac bine locuitorilor comunei. Ii obligam pe cetateni sa schimbe actele, iar unii sunt in litigii in instanta. Aceste lucruri se fac pe banii locuitorilor, cca 400, chiar 500 lei. Dl. Primar: ,,Nu-i obliga nimeni pe cetateni sa-si schimbe actele de identitate, ele se vor schimba la momentul expirarii lor.”D-na Ion Alexandra-Cătălina: ,,Domnule Stefanescu, s-a consemnat punctul dumneavoastra de vedere privitor la acest subiect.”

Rezultate voturi