România

România

Județul Vaslui

Comuna Bogdănița

Comuna Bogdănița

Referat de aprobare

COMUNA BOGDANITA

JUDEŢUL VASLUI 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre

privind aprobarea decontării navetei (contravalorii cheltuielilor de transport)

 pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate

 al primarului comunei Bogdanita, județul Vaslui


      În conformitate cu prevederile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, a fost iniţiat proiectul de hotărâre cu titlul de mai sus.

      Proiectul are drept scop aprobarea decontării contravalorii cheltuielilor de transport pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Bogdanita, județul Vaslui.

     În conformitate cu prevederile art. 111 din Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare „pentru funcţionarii publici şi personalul contractual din cadrul familiei ocupaţionale «Administraţie» din aparatul de specialitate al primarilor comunelor şi al instituţiilor şi serviciilor publice de interes local, înfiinţate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune, posibilitatea decontării contravalorii cheltuielilor de transport între localitatea de domiciliu/reşedinţă şi localitatea unde se află locul de muncă al acestora se stabileşte prin hotărâre a consiliului local”.

     Stabilirea contravalorii cheltuielilor de transport se realizează de către ordonatorul de credite, cu încadrarea în cheltuielile de personal prevăzute în bugetul de venituri şi cheltuieli aprobat.

      Modalitatea de decontare a cheltuielilor de transport se stabileşte prin hotărâre a Guvernului, fiind aprobată în acest sens Hotărârea Guvernului nr. 39/2024 privind aprobarea modalităţii de decontare a cheltuielilor de transport pentru funcționarii publici și personalul contractual din cadrul familiei ocupaționale „Administrație” din aparatul de specialitate al primarilor comunelor și al instituțiilor și serviciilor publice de interes local, înființate în subordinea, coordonarea sau sub autoritatea consiliilor locale din comune.

      Având în vedere cele expuse şi ţinând cont de faptul că aprobarea proiectului de hotărâre  intră în competenţa consiliului local, ca autoritate deliberativă a administraţiei publice locale, am iniţiat acest proiect de hotărâre, pe care vă rog să-l adoptaţi în forma redactată.


Primar

Ciobotaru Viorel-Lucian