România

România

Județul Vaslui

Comuna Bogdănița

Comuna Bogdănița

Referat de aprobare

REFERAT DE APROBARE

privind desemnarea consilierilor locali, membri ai Comisiei pentru evaluarea secretarului general al comunei Bogdănița


      Prezentul referat de aprobare este elaborat în conformitate cu prevederile art. 6 alin. (3) și art. 30 alin.(1) lit.c) și alin.(2) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, reprezentând instrumentul de prezentare și motivare a proiectului de hotărâre privind evaluarea performanțelor profesionale individuale ale Secretarului comunei Bogdănița,

      Având în vedere prevederile art.485 alin.5 și Anexa 6 - METODOLOGIA pentru realizarea procesului de evaluare a performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici aplicabilă pentru activitatea desfăşurată începând cu 1 ianuarie 2020, precum şi pentru realizarea procesului de evaluare a activităţii funcţionarilor publici debutanţi numiţi în funcţia publică ulterior datei de 1 ianuarie 2020, din O.U.G nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

      Ținând cont de faptul că evaluarea performanţelor profesionale individuale ale secretarilor generali ai unităților administrativ teritoriale se realizează în perioada 1 ianuarie - 31 martie, pentru activitatea desfășurată în anul anterior, de către o comisie constituită prin dispoziție a primarului. 

Potrivit art.485 - din Codul administrativ : 

      (1) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale funcţionarilor publici se face anual.

    (5) Evaluarea performanţelor profesionale individuale ale secretarului general al unităţii administrativ-teritoriale/subdiviziunii administrativ-teritoriale se realizează de către o comisie de evaluare formată din primar, respectiv preşedintele consiliului judeţean şi 2 consilieri locali, respectiv judeţeni, desemnaţi în acest scop, cu majoritate simplă, prin hotărâre a consiliului local sau judeţean, după caz.

      Ținând cont și de faptul că structura nominală a consiliului local a suferit modificări în cursul perioadei evaluate ca urmare a alegerilor locale din septembrie 2020, propun ca din comisia susnumită să facă parte consilierii locali DODOI DANIEL -GEORGE  și  CHESCU IONEL– care au avut calitatea de consilieri locali pe toată perioada supusă evaluării.       Având în vedere cele expuse, în temeiul art. 136 alin. 1 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, potrivit căruia proiectele de hotărâri pot fi inițiate de primar, de consilierii locali sau de cetăţeni, în condiţiile legii, am iniţiat prezentul proiect de hotărâre. Pentru aceste considerente, propun analizarea proiectului de hotărâre în vederea supunerii lui spre dezbatere şi aprobare, în proxima şedinţă a Consiliului Local Bogdănița.

      Prin urmare, considerăm legală și oportună adoptarea unui proiect de hotărâre privind desemnarea consilierilor locali,  membri ai Comisiei pentru evaluarea secretarului general al comunei Bogdănița.



PRIMAR,

CIOBOTARU VIOREL-LUCIAN