Nr. 134 / 29.11.2023
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind aprobarea modificării și completării indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare drumuri de interes local, din orașul broșteni, județul Suceava”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Inițiator proiect

Alexandru HURJUI

Primarul orașului

Hotărâre

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al orașului Broșteni

Orașul Broșteni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 134 din 29.11.2023

privind aprobarea modificării și completării indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare drumuri de interes local, din orașul broșteni, județul Suceava”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile art.20 alin.(1), lit.j), art.44 alin. (1) din Legea 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare, 
  2. prevederile O.U.G nr.95/2021 privind aprobarea Programului National de Investiții “Anghel Saligny",
  3. prevederile Ordinului nr. 1333/2021 al Ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administratiei privind aprobarea Normelor metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții ,,Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (l) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021,
  4. prevederile  Ordinului nr. 1.321/2021 pentru aprobarea standardelor de cost aferente obiectivelor de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) - c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru, aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny”,
  5. prevederile din H.G. nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice.

Luând act de:

  1. referatul de aprobare  nr. 10671 din 24.11.2023,  prezentat de domnul primar al  oraşului Broşteni, Alexandru HURJUI,
  2. raportul de specialitate al  biroului  programe, achiziții publice, resurse umane și administrativ, înregistrat la nr.10670  din 24.11.2023,
  3. adresa nr. 87021/26.07.2022 a M.D.L.P.A, privind aprobarea prin  Programul Național de Investiții “Anghel Saligny" a obiectivului de investițiiReabilitare și modernizare drumuri de interes local, din orașul Broșteni, județul Suceava”,
  4. prevederile H.C.L. nr.77/2023 a Consilului Local al orașului Broșteni, privind aprobarea indicatorilor tehnico economici actualizati și a devizului general actualizat pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare drumuri de interes local, din orașul Broșteni, județul Suceava”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului, 
  5. prevederile H.C.L. nr.95/2023 a Consilului Local al orașului Broșteni, privind aprobarea, indicatorilor tehnico-economici actualizați și a devizului general actualizat  pentru obiectivul de investiții „Reabilitare și modernizare drumuri de interes local, din orașul Broșteni, județul Suceava”, aprobat pentru finanțare prin Programul național de investiții „Anghel Saligny”, precum și a sumei reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local pentru realizarea obiectivului,
  6. raportul comisiei de specialitate a Consiliului local al oraşului Broşteni, judeţul Suceava, pentru programe de dezvoltare economico-sociale, buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al oraşului,agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului şi turism, înregistrat la nr. 10672 din 24.11.2023,.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului broșteni

întrunit în a 7-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se aprobă modificarea și completarea indicatorilor tehnico-economici aprobați prin H.C.L nr.95 din 19.09.2023,  aferenți obiectivului de investiții: Reabilitare și modernizare drumuri de interes local, din orașul Broșteni, județul Suceava”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre.

Art.2.  Se aprobă devizul general actualizat aferent obiectivului de investiții Reabilitare și modernizare drumuri de interes local, din orașul Broșteni, județul Suceava”, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre.

Art. 3.  Se aprobă finanțarea de la bugetul local al U.A.T. Orașului Broșteni, a sumei de 7.884.948,81 lei inclusiv TVA, reprezentând categoriile de cheltuieli finanțate de la bugetul local conform prevederilor art. 4 alin. (6) din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 95/2021 pentru aprobarea Programului național de investiții "Anghel Saligny", pentru categoriile de investiții prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a)-d) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 95/2021, aprobate prin Ordinul ministrului dezvoltării, lucrărilor publice și administrației nr. 1333/2021. 

Art. 4.  Anexele nr. 1 și 2 fac parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.5. Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului-județul Suceava, pentru controlul de legalitate, Ministerului Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, domnului primar, persoanelor interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Angela CERBU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI BROȘTENI,

Monica DANILIUC

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 134 / 29.11.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 14
4 Numărul voturilor „PENTRU” 14
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 134 / 29.11.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.11.2023
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 14.12.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 08.12.2023
5 Aducerea la cunoștință publică 15.12.2023
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu