Nr. 48 / 27.04.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind constatarea caracterului nedatorat al unor creanțe reprezentând chirii și aprobarea măsurilor de regularizare pentru persoane încadrate în grad de handicap

Inițiator proiect

Alexandru HURJUI

Primarul orașului

Hotărâre

România

România

Județul Suceava

Consiliul Local al orașului Broșteni

Orașul Broșteni

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 48 din 27.04.2026

privind constatarea caracterului nedatorat al unor creanțe reprezentând chirii și aprobarea măsurilor de regularizare pentru persoane încadrate în grad de handicap

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. prevederile Constituției României, în special art. 1 alin. (5), art. 16 și art. 50 privind principiul legalității, egalitatea în fața legii și protecția persoanelor cu handicap;
  2. prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, în special dispozițiile privind atribuțiile consiliului local și gestionarea patrimoniului unității administrativ-teritoriale;
  3. prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la administrarea veniturilor bugetelor locale și responsabilitatea ordonatorilor de credite;
  4. prevederile Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, în materia veniturilor bugetare și a principiilor de stabilire a creanțelor fiscale;
  5. prevederile Legii nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la stabilirea, administrarea și executarea creanțelor fiscale;
  6. prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 7/2026 privind unele măsuri fiscal-bugetare și consolidarea mecanismelor de executare a creanțelor bugetare locale, în ceea ce privește întărirea disciplinei financiare la nivelul administrației publice locale;
  7. prevederile Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, republicată, cu modificările și completările ulterioare, în special art. 20 referitor la drepturile persoanelor cu handicap în materia locuirii și scutirii de la plata chiriei;
  8. prevederile Legii locuinței nr. 114/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare, privind administrarea fondului locativ.

Ținând cont de:

            Ținând cont de faptul că pentru persoanele încadrate în grad de handicap legea instituie drepturi de protecție socială, inclusiv în materia locuirii și a scutirii de la plata chiriei, iar stabilirea unor obligații de plată contrare acestor dispoziții legale atrage caracterul nedatorat al creanțelor astfel constituite.

Luând act de:

  1. proiectul de hotărâre inițiat de primarul orașului Broșteni, județul Suceava, înregistrat cu nr. 53/07.04.2026,
  2. referatul de aprobare al primarului orașului Broșteni, județul Suceava, înregistrat cu nr. 3227/03.04.2026, 
  3. raportul secretarului general al orașului și al Serviciului economic, înregistrat cu nr. 3226/03.04.2026, 
  4. raportul comisiei de specialitate a Consiliului Local Broşteni pentru administraţia publică locală, juridică șide disciplină, apărarea ordinii şi liniştii publice, a drepturilor cetăţenilor, înregistrat la nr. 3228/03.04.2026,
  5. raportul comisiei de specialitate a Consiliului local al oraşului Broşteni, judeţul Suceava, pentru programede dezvoltare economico-sociale, buget finanţe, administrarea domeniului public şi privat al oraşului,agricultură, gospodărie comunală, protecţia mediului şi turism, înregistrat la nr. 3228 din 03.04.2026.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului broșteni

întrunit în a 15-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. Se constată caracterul nedatorat al sumelor reprezentând chirii aferente locuințelor din fondul locativ al UAT, stabilite în sarcina persoanelor încadrate în grad de handicap, în măsura în care acestea beneficiau, potrivit legii, de scutire de la plata chiriei.

Art.2. Se aprobă anularea și regularizarea în evidențele contabile și fiscale ale UAT a debitelor prevăzute la art. 1, ca fiind creanțe nelegal constituite.

Art.3. Serviciul economic, împreună cu compartimentele de specialitate, va proceda la:

a) identificarea persoanelor beneficiare;

b) verificarea încadrării în prevederile legale; 

c) recalcularea obligațiilor de plată; 

d) operarea stornărilor și a radierii debitelor.

Art.4. Se dispune sistarea oricăror măsuri de executare silită aflate în curs împotriva persoanelor prevăzute la art. 1, pentru sumele care fac obiectul prezentei hotărâri.

Art.5. Prezenta hotărâre nu constituie o facilitate fiscală sau o amnistie, ci o măsură de corectare a unei situații juridice generate prin aplicarea eronată a legii.

Art.6. Primarul, serviciul economic și celelalte compartimente de specialitate vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.

Art.7. Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituției Prefectului-județul Suceava, pentru controlul de legalitate,domnului primar, serviciului economic, persoanelor interesate.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Mihaela TANANICĂ

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI BROȘTENI,

Monica DANILIUC

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 48 / 27.04.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 8
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 15
2 Numărul consilierilor locali în funcție 15
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 3
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 48 / 27.04.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 27.04.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.05.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 08.05.2026
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu