Ia cuvântul doamna BĂLĂU Niculina, consilier personal al primarului orașului Broșteni, județul Suceava, care explică proiectul de hotărâre.
Astfel arată, că având in vedere efectele calamităților din data de 27 – 28 iulie 2025 au afectat grav lucrările de infrastructura ale localității dar și locuințele și bunurile cetățenilor orasului Broșteni, Hotărârea Consiliului Judetean Suceava nr.258 din 13 noiembrie 2025, prin care s-a alocat localității noastre suma de 150.000,0 lei cu titlul de ajutor pentru unitate administrativ teritorială aflată în extremă dificultate,
Având în vedere contul de execuție a veniturilor și cheltuielilor bugetului local de la data de 18 noiembrie a.c., din care rezultă încasarea unor venituri suplimentare, necuprinse în rectificările anterioare percum și necesitatea cuprinderii în rectificarea acesta de buget a unor cheltuieli ce sunt necesar a se efectua se propune rectificarea de buget de la aceasta dată pe următoarea structură a clasificatiei bugetare.
În conformitate cu prevederile Legii 273 /2006 a Finanțelor publice locale, art.49, prevederile art.19, alin.(1) și (2) și art.49 alin (1) și alin.(2), alin. (4), (5), (6), și alin (7) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare,
Se constituie fondul de rezervă la dispozitia Consiliului local Brosteni din sume prevazute în buget, cheltuieli de capital, secțiunea de dezvoltare, sume neutilizate până la această, cu suma de 450.000,0 lei:
Se repartizează suma cuprinsă în fondul de rezervă în suma de 450.000,0 lei;
Se suplimentează veniturile proprii cu suma de 275.660,0 lei, după cum urmează;
Cod indicator 13.02.18 + 60,0 lei,
Cod indicator 37.02.01 + 600,0 lei,
Cod indicator 42.02.51.02 + 125.000,0 lei,
Cod indicator 43.02.08 + 150.000,0 lei.
Se repartizează cheltuielile curente și de capital dar se efectuează și virări de credite bugetare după cum urmează : Influentă + 275.660,0 lei:
Cap.51.02 – administratie publica titlul 20 ( – ) 30.000,0 lei
Cap. 51.02 titlul 71 + 125.000,0 lei proiect Digitalizare (Ghișeul.ro)
Cap.54.02.50 – alte servicii publice generale titlul 20 + 150.000,0 lei infrastructura calamități ;
Cap.65.02 Invatamant - titlul 20 + 660,0 lei
- titlul 61 + 429.000,0 lei
Cap.67.02 Cultură, recreere și religie titlul 20 + 98.000,0 lei pentru desfășurare evenimente culturale (1 Decembrie, 29 Decembrie 2025) pentru transfer de executie bugetara și virari de credite bugetare ;
Cap. 68.02 Asigurari și asistenșă socilală - titlul 61 + 48.200,0 lei cofinanțate proiect PNRR.
Cap. 70.02 Locuințe, servicii și dezvoltare publică titlul 71 + 150.000, 0 lei , finanțare program de lucrari de explorare pentru anul 1 contractual, (trei perimetre de exploatare ), obtinere licențe de dare in administrație în relația cu SNAM SA.
Cap.84.02 Drumuri și poduri titlul 20 -245.200,0 lei virare de credite bugetare neutilizate ;
În conformitate cu prevederile art.19, alin.(1) și (2), art.36 alin.1) și art.49 alin.(1) și alin (2) și alin.(4), (5), (6) și alin (7) din Legea 273/2006 a Finanțelor Publice Locale , cu modificările şi completările ulterioare , se propune dezbaterii consiliului local în vederea aprobării prin hotărâre a rectificării bugetului local, conform anexei 1 și anexei 2 - influențe buget local 2025.