Art. 1 - Se aprobă anularea debitelor principale restante provenind din impozite și taxe locale, precum și accesoriile acestora, restante la data de 31 august 2024, datorate bugetului local al orașului Budești, conform OUG nr. 107/2024 pentru reglementarea unor măsuri fiscal - bugetare în domeniul gestionării creanţelor bugetare şi a deficitului bugetar pentru bugetul general consolidat al României în anul 2024, precum şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative.
Art. 2 - Se aprobă Procedura de acordare a anularii debitelor principale restante provenind din impozite și taxe locale, precum și accesoriile acestora, restante la 31 august 2024, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Se aprobă formularele necesare aplicării Procedurii de acordare a anularii debitelor principale restante provenind din impozite și taxe locale, precum și accesoriile acestora, restante la 31 august 2024 datorate bugetului local de către debitorii persoane fizice sau juridice, de drept public sau privat, asocieri şi alte entităţi fără personalitate juridică, persoane fizice care desfăşoară activităţi economice în mod independent sau exercită profesii liberale, conform Anexelor nr. 2 - 4, care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 4 - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul UAT Budești, prin aparatul său de specialitate.
Art. 5 - Prezenta hotărâre se comunică prin intermediul Secretarului general al UAT Budești în termenul prevăzut de lege, Prefectului județului Călărași, Primarului UAT Budești și se aduce la cunoștință publică prin afișarea la Primărie, în spațiul accesibil publicului, precum și pe pagina de internet www.primariabudesti.ro.