Nr. 208 / 07.10.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

cu privire la aprobarea depunerii unei cereri de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru proiectul "Eficientizare energetică si lucrări conexe - Primăria Municipiului Câmpulung"

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

8 Octombrie 2022

Hotărâre

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 208 din 07.10.2022

cu privire la aprobarea depunerii unei cereri de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru proiectul "Eficientizare energetică si lucrări conexe - Primăria Municipiului Câmpulung"

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  • Prevederile art. 129 alin. 2 lit. b, alin. 4 lit. f din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57 / 2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; 
  • Prevederile Ordinului nr. 440/2022 din 24 martie 2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/2/B.1/1, componenta 5 - Valul renovării, axa 2 - Schema de granturi pentru eficienţă energetică şi rezilienţă în clădiri publice, operaţiunea B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică şi renovare energetică moderată) a clădirilor publice*), cu modificarile si completarile ulterioare.
  • Prevederile Regulamentului (UE) 2020/2.094 al Consiliului din 14 decembrie 2020 de instituire a unui instrument de redresare al Uniunii Europene pentru a sprijini redresarea în urma crizei provocate de COVID-19 și ale Regulamentului (UE) 2021/241 al Parlamentului European și al Consiliului din 12 februarie 2021 de instituire a Mecanismului de redresare și reziliență”;
  • Prevederile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului institutional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență,;
  • Prevederile Hotărârii Guvernului nr. 209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență;

Ținând cont de:

  • Referatul de aprobare nr. 31092 din 04.10.2022 al Primarului Municipiului Câmpulung cu privire la aprobarea depunerii unei cereri de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru proiectul "Eficientizare energetică si lucrări conexe - Primăria Municipiului Câmpulung";
  • Raportul de specialitate comun al administratorului Public și compartimentului proiecte și fonduri europene înregistrat sub nr. 31091 din 04.10.2022 prin care se propune aprobarea depunerii unei cereri de finanțare în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență pentru proiectul "Eficientizare energetică si lucrări conexe - Primăria Municipiului Câmpulung";

Luând act de:

  • Avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 5 ale consiliului local;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului câmpulung

întrunit în a 22-a ședință extraordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. – Se aprobă depunerea proiectului cu titlul: „Eficientizare energetică si lucrări conexe - Primăria Municipiului Câmpulung” pentru finanțare din fondurile alocate în cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență, Componenta C5 – Valul Renovării, Axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri publice, Operațiunea B.1: Renovarea integrată (consolidare seismică și renovare energetică moderată) a clădirilor publice, titlu apel: PNRR/2022/C5/2/B.1/1, cu o valoare maximă eligibilă calculată conform formulei din documentele programului, de  2.772.060,00 euro fara TVA, adica 13.646.019,76 lei fără TVA, la un curs stablit prin ghid de 1 euro=4,9227 lei, din care valoarea renovării energetice este de 6.387.498,61 și valoarea lucrărilor conexe este de 7.258.521,15.

 

Art. 2. – Se aprobă angajarea finanțării, din bugetul local al municipiului Câmpulung, a tuturor cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului, astfel cum acestea vor rezulta din documentațiile tehnico–economice/contractul de lucrări solicitate în etapa de implementare.

 

Art. 3. – Se aprobă Descrierea sumară a investiției „Eficientizare energetică si lucrări conexe - Primăria Municipiului Câmpulung ”, prevăzută în Anexa nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

 

 Art. 4. – Se împuternicește doamna primar Elena-Valerica LASCONI să semneze și să depună, în numele Municipiului Câmpulung, cererea de finanțare, precum și orice aspect legat de implementarea proiectului și derularea contractului de finanțare.

 

Art. 5. – Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează Direcţia Economică şi Fiscală – Serviciul Buget, Contabilitate și Execuție Bugetară și Serviciul de Dezvoltare Urbană – Compartiment proiecte și fonduri europene.

 

Art. 6. – Prezenta hotărâre va fi afişată şi publicată pentru aducerea ei la cunoştinţă publică şi va fi comunicată în termen legal : 

  • Instituţiei Prefectului – Judeţul Argeş; 
  • Primarului Municipiului Câmpulung;
  • Administratorului public;
  • Serviciului de Dezvoltare Urbană – Compartiment proiecte și fonduri europene; 
  • Direcției Tehnice, Urbanism și Situații de Urgență;
  • Direcţiei Economice şi Fiscale – Serviciul Buget, Contabilitate și Execuție Bugetară. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Andreea IONESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI CÂMPULUNG,

Ramona SIMION

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 208 / 07.10.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot nominal
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 9
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 19
2 Numărul consilierilor locali în funcție 19
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 17
4 Numărul voturilor „PENTRU” 17
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 208 / 07.10.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 07.10.2022
2 Comunicarea către primar 08.10.2022
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 20.10.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 08.10.2022
5 Aducerea la cunoștință publică 08.10.2022
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 08.10.2022