Art.1. (1) Se aprobă modificarea prin act adiţional a duratei contractului de închiriere nr.03/07.05.2021 încheiat între comuna Cârcea şi Cabinet Medical Micu Cornelia, conform anexei 1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Durata contractului de închiriere se prelungeşte pentru o periodă de 2 ani şi 6 luni, începând cu data de 07.05.2026 până la data de 07.11.2028.
(3) Celalate prevederi ale contractului de închiriere nr. 03/07.05.2021 rămân neschimbate.
Art.2. Primarul Comunei Cârcea, prin aparatul de specialitate vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.3.- Prezenta hotărâre poate fi contestată la Tribunalul Dolj-Secția Contencios -Administrativ în condițiile și termenele prevăzute de Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ.
ART.4.-Secretarul comunei Cârcea va comunica prezenta hotărâre: doamnei Micu Cornelia, Compartimentului juridic şi resurse umane, Instituției Prefectului -Județul Dolj și va fi adusă la cunostiinţă publică prin publicare pe site-ul instituţiei.