privind necesitatea aprobării Regulamentului privind înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor nesupuse înmatriculării, pentru care există obligativitatea înregistrării și radierii, de pe raza administrativ-teritorială a comunei Cârligele, județul Vrancea
Subsemnatul LĂDARU SORIN, consilier superior în cadrul Compartimentului Impozite și Taxe Locale al Primăriei comunei Cârligele,
având în vedere atribuțiile specifice compartimentului și necesitatea organizării evidenței vehiculelor pentru care există obligația înregistrării la nivelul autorității administrației publice locale,
constat că se impune stabilirea unei proceduri locale unitare pentru primirea cererilor, verificarea documentelor, înregistrarea vehiculelor, eliberarea certificatelor și plăcuțelor cu număr de înregistrare, modificarea datelor înscrise în evidență și radierea acestora.
Potrivit procedurii prevăzute de regulament, operațiunile de înregistrare se realizează pe baza cererii solicitantului și a documentelor justificative prevăzute de legislația în vigoare, după caz: actul de identitate, documentul care atestă dreptul de proprietate sau folosință, cartea de identitate a vehiculului ori atestatul tehnic eliberat de Registrul Auto Român, dovada inspecției tehnice periodice, dovada asigurării obligatorii și documentele privind situația anterioară a vehiculului.
Pentru radierea vehiculelor, procedura presupune depunerea cererii și a documentelor care justifică situația în care aceasta este solicitată, inclusiv certificatul de înregistrare, plăcuțele cu numărul de înregistrare și, după caz, documentele privind înstrăinarea, dezmembrarea, scoaterea din România sau furtul vehiculului.
De asemenea, regulamentul stabilește modul de ținere a evidenței vehiculelor înregistrate, a numerelor atribuite și a operațiunilor de radiere, precum și responsabilitățile persoanelor desemnate pentru aplicarea procedurii.
În aceste condiții, consider necesară aprobarea Regulamentului privind înregistrarea, evidența și radierea vehiculelor nesupuse înmatriculării, pentru care există obligativitatea înregistrării și radierii, de pe raza administrativ-teritorială a comunei Cârligele, județul Vrancea.
CONSILIER SUPERIOR,
LĂDARU SORIN
Compartiment Impozite și Taxe Locale