Art. 1. (1) Se aprobă Modelul Protocolului de finanțare care se va încheia între U.A.T.- Județul Maramureș și UAT – Comuna Cernești, în vederea implementării și derulării Programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism pentru perioada 2024-2027, conform Hotărârii Guvernului nr. 1137/2023, prevăzut în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Se împuternicește primarul UAT - Comuna Cernești – domnul Mircea-Aurel DEAC, să semneze Protocolul de finanțare menționat la alin. (1).
Art. 2. Se aprobă indicatorii tehnico-economici aferenți obiectivului de investiții ”Elaborarea/ Actualizarea Planului de Urbanism General și a Regulamentului Local de Urbanism ale comunei Cernești, actualizați conform Contractului de finanțare 106124/ 24.05.2024/ MDLPA și nr. 14851/ 19.06.2024/ CJ MM .
Art. 3. Primarul, prin structura de specialitate în domeniul amenajării teritoriului și urbanismului, va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 4. Prezenta hotărâre, prin intermediul Secretarului general al comunei Cernești, se publică în Monitorul Oficial Local, pe pagina de internet a primăriei, se înaintează și se comunică: Consiliului Județean Maramureș, Primarului comunei Cernești și Instituției Prefectului - Județul Maramureș.