Analizând temeiurile juridice, respectiv:
Având în vedere proiectul de hotărâre înregistrat sub nr.3 din 06.01.2022 privind aprobarea constituirii dreptului de acces prin încheierea unui contract de acces pe proprietatea publica a U.A.T Comuna Ciohorăni, pentru S.C RCS & RDS S.A, în scopul realizării lucrării “Amplasare infrastructură cablu cu fibră optică subteran pe raza comunei Ciohorăni - lucrări executate fără autorizatie de construire”, initiat de primarul comunei Ciohorăni;
Având în vedere referatul de aprobare a proiectului de hotarâre, înregistrat sub nr.3 din 06.01.2022, întocmit de primarul comunei Ciohorăni;
Având în vedere raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr.13 din 10.01.2022;
Având în vedere adresa S.C. RCS & RDS S.A, cu sediul în București, str.Dr. Staicovici nr.75, Forum 2000 Building, Faza I, etaj 2, sector 5, înregistrată sub nr.5735 din 05.11.2021 prin care solicită aprobarea constituirii dreptului de acces pe proprietatea publică a U.A.T. Comuna Ciohorăni în scopul realizării lucrării “Amplasare infrastructură cablu cu fibră optică subteran pe raza comunei Ciohorăni - lucrări executate fără autorizație de construire”;
Având în vedere prevederile art.3, alin.1, alin.3, art.4, art.12, alin.1 din Legea nr.159/19.09.2016 privind regimul infrastructurii fizice a reţelelor de comunicaţii electronice, precum şi pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării reţelelor de comunicaţii electronice, actualizată;
Având în vedere prevederile Deciziei ANCOM nr.997/2018 privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică;
Având în vedere prevederile certificatului de urbanism înregistrat sub nr.385 din 14.04.2021, eliberat de Consiliul Județean Iași, în scopul realizării investiției “Amplasare infrastructură cablu cu fibră optică subteran pe raza comunei Ciohorăni - lucrări executate fără autorizatie de construire”;
Având în vedere prevederile art.22 din Ordonanta Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, republicată, modificată si completată;
Având în vedere prevederile Certificatului -Tip furnizor de retele sau servicii de comunicatii electronice emis pe numele furnizorului S.C RCS & RDS S.A, nr.SC-DEASRN-355/10.01.2014;
Avand în vedere prevederile Certificatului de Urbanism nr.385 din 14.07.2021 emis de Consiliul Judetean Iași;
Având în vedere prevederile Regulamentului privind accesul pe proprietatea publică sau privată comunei Ciohorăni, în vederea instalării, întreţinerii, înlocuirii ori mutării reţelelor de comunicaţii electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susţinerii acestora, modul de
utilizare partajată a elementelor de infrastructură, precum şi unele măsuri privind construirea de reţele de comunicaţii electronice, aprobat prin H.C.L. nr.44/2013;
Având în vedere avizul Comisiei economico-financiare, agricultură, protecția mediului și turism, înregistrat sub nr.4 din 21.01.2022;
Având în vedere avizul Comisiei juridice și de disciplină, amenajarea teritoriului și urbanism. înregistrat sub nr.4 din 21.01.2022;
În conformitate cu prevederile art.129, alin.2 lit.c si alin.6 lit.a din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Art.1. - Se aprobă constituirea dreptului de acces prin încheierea unui contract de acces pe proprietatea publică a U.A.T comuna Ciohorăni, pentru. S.C. RCS & RDS S.A, în vederea realizării lucrării “Amplasare infrastructură cablu cu fibră optică subteran pe raza comunei Ciohorăni - lucrări executate fără autorizatie de construire”
Art.2.- Traseul pentru care se propune încheierea contractului de acces este prevăzut în anexa nr.1 la prezenta hotărâre.
Art.3. - Se aprobă proiectul contractului privind constituirea dreptului de acces pe proprietatea publică a U.A.T comuna Ciohorăni, conform anexei nr.2 la prezenta hotărâre.
Art.4. (1) - Durata contractului privind constituirea dreptului de acces pe proprietatea publică a U.A.T comuna Ciohorăni ce face obiectul art.1 va fi de 15 ani, cu drept de prelungire, prin acordul partilor.
(2) Tariful pentru exercitarea dreptului de acces, constituit potrivit art.1 este de 0 lei, conform art.1, alin.2 din Decizia ANCOM nr.997/2018.
Art.5. - Se împuternicește primarul comunei Ciohorăni, d-nul Ticu Simion să semneze în numele si pe seama U.A.T. comuna Ciohorăni, contractul de acces ce face obiectul art.1.
Art.6. - Anexele nr.1 si nr.2 sunt părti integrante din prezenta hotărâre.
Art.7. - Primarul comunei Ciohorăni va duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art.8.(1) - Prezenta hotărâre se va comunica:
- Primarului comunei Ciohorăni ;
- S.C. RCS & RDS S.A
- Institutiei Prefectului - judeţul Iaşi;
(2) - Prezenta hotarare va fi adusă la cunoştinţă publică.