România

România

Județul Buzău

Comuna Cislău

Comuna Cislău

Referat de aprobare

Având în vedere,

-prevederile din O.U.G. 92/2021 privind regimul deșeurilor:

- art.60 alin.(1) pct.A lit.i) şi alin.(2) - (1) Autorităţile administraţiei publice locale, inclusiv a municipiului Bucureşti, au următoarele obligaţii:

  A. la nivel de comune, oraşe şi municipii, inclusiv la nivelul municipiului Bucureşti:

    i) asigură spaţii necesare pentru colectarea separată a deşeurilor periculoase provenite de la populaţie;

 (2) Autorităţile administraţiei publice locale ale unităţilor administrativ-teritoriale şi ale municipiului Bucureşti aprobă, prin hotărâri ale consiliului local/judeţean/general, măsurile necesare pentru interzicerea abandonării, aruncării necontrolate a deşeurilor sau gestionării neconforme cu ierarhia deşeurilor. 

-prevederile din OUG 57/2019 privind Codul  Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare de la:

-art. 129 alin.(2) 

         (2) Consiliul local exercită următoarele categorii de atribuţii:

d) atribuţii privind gestionarea serviciilor de interes local;

         (7) În exercitarea atribuţiilor prevăzute la alin. (2) lit. d), consiliul local asigură, potrivit competenţei sale şi în condiţiile legii, cadrul necesar pentru furnizarea serviciilor publice de interes local privind:

         i) protecţia şi refacerea mediului;

-art. 139 alin.(1) - Adoptarea hotărârilor consiliului local

(1) În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz, 

-art. 196 alin.(1) lit.a) - Tipurile de acte administrative

(1) În exercitarea atribuţiilor ce le revin, autorităţile administraţiei publice locale adoptă sau emit, după caz, acte administrative cu caracter normativ sau individual, după cum urmează:

a) consiliul local şi consiliul judeţean adoptă hotărâri

şi ţinând cont de faptul că protecţia mediului înconjurător este o prioritate a administraţiei locale precum şi din necesitatea alinierii la legislaţia românească în vigoare dar şi normelor europene în materie, vă propun spre dezbatere şi aprobare proiectul de hotărâre în forma propusă.

Pt. PRIMAR,

VICEPRIMAR

                                                       Ioan MARIN