Art.1 Se aprobă încheierea convenției de parteneriat între Orașul Cisnădie și Tursib S.A. privind decontarea contravalorii gratuității pe toate liniile la transportul în comun cu mijloace de transport în comun, pe raza municipiului Sibiu și a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu, a persoanelor cu handicap accentuat și grav, asistenților personali ai acestora, însoțitorii persoanelor cu handicap grav, în prezența acestora, însoțitorii adulților cu handicap auditiv și mintal accentuat, în prezența acestora, precum și asistenților personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav și accentuat, după caz, care au primit legitimații de transport urban gratuit, conform anexei nr. 1 care face parte integranta din prezenta hotarare.
Art. 2 Se aprobă modalitatea de acordare a gratuității pe toate liniile la transportul în comun cu mijloacele de transport în comun, pe raza Municipiului Sibiu și a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu, pentru persoanele cu handicap accentuat, persoanele cu handicap grav, asistenții personali sau însoțitorii acestora, precum și pentru asistenții personali profesioniști ai persoanelor cu handicap grav sau accentuat, conform anexei nr. 2 care face parte integranta din prezenta hotărâre.
Art. 3 Cheltuiala bugetară aferentă gratuităţii transportului pe toate liniile la transportul în comun cu mijloace de transport în comun, pe raza municipiului Sibiu și a UAT-urilor membre ale Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu, se suportă din bugetul local, conform creditului bugetar alocat cu această destinatie, lunar în baza facturii emise de către Tursib S.A., potrivit tarifului aprobat prin Hotărârea Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Transport Metropolitan Sibiu nr. 11/23.06.2025, pentru beneficiarii transportului gratuit, până în ultima zi lucratoare a lunii curente.
Art. 4 Ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează primarului oraşului Cisnădie, prin Direcţia economică și Direcția de Asistență Socială.
Art. 5 Prezenta hotărâre se comunică de Secretarul general al Orașului Cisnădie către:
- Instituția Prefectului, Județul Sibiu
- Primarul Orașului Cisnădie
- Direcția economică
- Direcția de Asistență Socială
- Tursib S.A.
- Persoane interesate prin afișare și publicare.