România

România

Județul Sibiu

Orașul Cisnădie

Orașul Cisnădie

Nr. 5255 / 16.02.2026

Raport de specialitate

privind darea în folosință gratuită către Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu a imobilului situat în orașul Cisnădie str. Stupului nr. 5 ap. 3 jud. Sibiu, identificat în CF Cisnădie 4110 a, nr. top 725/2/III, proprietatea domeniului public al Orașului Cisnădie


Având în vedere cererea Ministerului Sănătății - Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu cu nr. 932/ 05.02.2026 înregistrată la Primăria orașului Cisnădie cu nr. 4035/ 05.02.2026, prin care se solicită aprobarea încheierii unui contract de comodat încheiat între orașul Cisnădie și Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu pentru o perioadă de 1 an de zile;

Deoarece emiterea autorizației de funcționare de către Direcția de Sănătate Publică Sibiu pentru serviciul de ambulanță este condiționată de prezentarea unui document din care să rezulte folosința spațiului în care acesta își va desfășura activitatea.

Contractul de comodat are ca obiect transmiterea dreptului de folosință cu titlu gratuit a apartamentului nr. 3 situat în imobilul dinorașul Cisnădie str. Stupului nr. 5 ap. 3 jud. Sibiu, corp C compus din: la parter - 1 garaj mașini pompieri, 1 atelier mecanic, 2 magazii, 1 wc, 1 vestiar, 1 cameră serviciu, 1 hol, 1 sală ședințe și podul de deasupra apartamentului, împreună cu părțile comune aferente și terenul aferent în cotă de 347/897 mp din întregul teren de 897 mp, înscris în cartea funciară nr. 4110a Cisnădie, nr. top 725/2/III, proprietatea domeniului public al orașului Cisnădie.

Durata contractului etse stabilită pentru o perioadă de 1 an începând cu data de 06.02.2026 predarea bunului imobil către comodant urmând a se face cel târziu la data de 06.02.2027.

Având în vedere cele de mai sus, propunem iniţierea unui proiect de hotărâre privind încheierea unui contract de comodat încheiat între orașul Cisnădie și Serviciul de Ambulanță Județean Sibiu, pentru o perioadă de 1 an de zile. 

Temei legal: 

- art. 2146 - 2157 din Codul Civil; 

- art. 108 lit. d) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ;

- art. 64 - 65 din Legea 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative;