privind alegerea preşedintelui de şedinţă
Având în vedere faptul că a expirat mandatul președintelui de ședință ales prin Hotărârea Consiliului Local nr. 317/15 decembrie 2025;
Ținând cont de prevederile art. 123 alin. (1) din O.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora după declararea ca legal constituit, consiliul local alege dintre membrii săi, în termenul stabilit prin regulamentul de organizare și funcționare a consiliului local, un președinte de ședință, pe o perioadă de cel mult 3 luni, care conduce ședințele consiliului și semnează hotărârile adoptate de acesta;
Consider necesară adoptarea proiectului de hotărâre privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru perioada martie – mai 2026.