ROMÂNIA
JUDEȚUL BIHOR
COMUNA CIUMEGHIU
Nr. 13384/12.11.2025
RAPORT DE SPECIALITATE
La Proiectul de Hotărâre privind trecerea în domeniul privat a comunei Ciumeghiu a unui imobil-teren în suprafață de 14706 mp. având nr cad. 64912 înscris în C.F. nr.64912, situat în satul Boiu.
În momentul de față acest teren reprezintă o sursă constantă de infestare cu semințe de buruieni și rozătoare, neavând până la finalizarea lucrării de cadastrare generală un deținător legal astfel încât acest teren este folosit de către localnici din vecinătatea lui ca teren de depozitare temporară a materialelor de construcție (nisip, pietriș etc..) lemne de foc, utilaje agricole.
În urma întocmirii Cadastrului General, UAT Ciumeghiu a fost notat ca proprietar al imobilului de mai sus.
În conformitate cu prevederle:
- art. 31, alin.2 din Legea nr. 18/1991 a fondului funciar, terenurile neatribuite, rămase la dispoziția comisiei, trec în domeniul privat al comunei, orașului sau municipiului.
- articolului 1.138 din Codul civil, în ceea ce privește regimul juridic al terenurilor din intravilanul localitaților, ramase la dispoziția autorităților administrației publice locale de la persoanele care au decedat și/sau nu au moștenitori.
Imobilul reprezentând teren mai sus amintit nu face obiectul unor cereri de reconstituire a dreptului de proprietate privată sau de restituire, depuse în temeiul actelor normative cu caracter special privind fondul funciar, respectiv a celor care reglementează regimul juridic al imobilelor preluate în mod abuziv de Statul Român în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, nu sunt grevate de sarcini și nu fac obiectul vreunui litigiu.
În temeiul celor de mai sus propun spre dezbatere în Consiliul Local Ciumeghiu, Proiectul de Hotărâre privind aprobarea trecerii în domeniul privat al comunei, al imobilului cuprins în CF nr. 64912, cu nr. cad. 64912 în suprafață de 14 706 mp. în vederea întăbulării și trecerii în domeniul privat al comunei Ciumeghiu.
Intocmit Inspector
Compartimentul pentru mediu
Nistor Radu