Art. 1. Se însușește Raportul de evaluare înregistrat sub nr. 58 / 16.03.2026, întocmit de evaluatorul autorizat ANEVAR PFA Grosu Lucica, având ca obiectiv estimarea valorii juste a despăgubirii pentru imobilul (clădire) - aflat în proprietatea Companiei Naționale ”Poșta Română” S.A., afectat de expropriere în vederea realizării obiectivului de utilitate publică de interes local „Consolidare și eficientizare energetică sediu Primărie, clădire cu grad seismic ridicat, în comuna Comana, județul Constanța”.
Art. 2. Se aprobă suma individuală aferentă despăgubirii în valoare totală de 19.254 lei (nouăsprezecemiidouăsutecincizecișipatru lei), reprezentând valoarea estimată a clădirii situate în comuna Comana, județul Constanța, înscrisă în Cartea Funciară nr. 105088 a localității Comana, afectată de realizarea proiectului public, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3. Suma reprezentând despăgubirea prevăzută la art. 2 va fi alocată din bugetul local al comunei Comana și va fi consemnată/virată în termenul legal pe numele beneficiarului despăgubirii, în conformitate cu prevederile Legii nr. 255/2010.
Art. 4. Primarul comunei Comana și compartimentele de resort din cadrul aparatului de specialitate (economic, juridic, urbanism) vor duce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri.
Art. 5. Prezenta hotărâre se comunică, prin grija secretarului general al comunei Comana, Instituției Prefectului - Județul Constanța, Primarului comunei Comana, compartimentelor de specialitate și se aduce la cunoștință publică prin publicare pe pagina de internet a instituției.