Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 20 / 13.03.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Nr.56 din 22.11.2024 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea metodologiei cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Forma inițiatorului

România

România

Județul Galați

Consiliul Local al comunei Corni

Comuna Corni

Proiect de hotărâre

Nr. 20 din 13.03.2025

pentru modificarea Hotărârii Consiliului Local Nr.56 din 22.11.2024 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea metodologiei cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 120 alin.(1), art. 121 alin. (1) și alin. (2)  din Constituţia României, revizuită; 
  2.  art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare;
  3. art.5 alin.(l) ,lit.a) și art.28 alin (3) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
  4. -art. 1270 şi art. 1777-1835 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările şi completările ulterioare
  5. prevederile art. 1 alin. (2), art. 2, art. 3, art. 4, art. 5, art. 6 alin. (1) şi alin. (2) din Legea nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, rerepublicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  6. prevederile H.G. nr. 896/2003 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, cu modificările şi completările ulterioare;
  7. prevederile art. 15 lit. c) și  art.15^1 ,alin.(1) din Legea nr. 50 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  8. prevederile Legii nr, 52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
  9. art. 58,59,61   din Legea  nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative , republicată
  10.  art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c), alin. (6) lit. b) art. 136 alin. (1), din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările   ulterioare;

Ținând cont de:

  1. adresa Institutiei Prefectului-Judetul Galati   nr.11538/14.02.2025 prin care se recomandă la  modificarea   HCL nr.56/22.11.2024 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea metodologiei cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală

Luând act de:

  1. Referatul  de  aprobare prezentat  de    iniţiator și  înregistrat sub nr.597 din 13.03.2025 ; 
  2. Raportul  de  specialitate întocmit  de   compartimentului de resort  din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei, înregistrat sub nr.598 din 13.03.2025 ;
  3. avizul cu caracter consultativ ale comisiei de specialitate ale consiliului local, astfel cum este prevăzut la art. 136 alin. (8) lit.„c” din OUG nr. 57/2019  privind  Codul administrativ , cu  modificările   și  completările  ulterioare ;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei corni

adoptă prezenta hotărâre.

Art.I.-  Anexa   1 la Hotărârea Consiliului  Local nr. 56 din 22.11.2024 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea metodologiei cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală ,  se   modifică după  cum  urmează :

  1. Articolul 11(1)  se   modifică și va  avea  următorul   cuprins :

 Art.11 (1) Dosarul va conţine în mod obligatoriu următoarele documente:

  1. solicitare ( modelul prevăzut în anexa nr. 1 la prezentul Regulament);
  2. copie de pe certificatul de naştere al solicitantului ( soţului / soţiei dacă este cazul);
  3. copie de pe actul de identitate al solicitantului ( soţului / soţiei dacă este cazul);
  4. copie de pe certificatul de căsătorie (dacă este cazul);
  5. declaraţia solicitantului, în nume propriu sau împreună cu soţul / soţia, după caz, conform modelului prevăzut în anexa nr. 2 la prezentul Regulament, din care să reiasă că:
  6. nu deţine şi nu a deţinut o locuinţă sau un teren destinat construirii unei locuinţe;

 

  1. Art. 24. se  modifică și va  avea   următorul  cuprins :

 Art.24- Comodatarul are următoarele obligaţii:

  1. să semneze contractul de comodat în maxim 15 zile de la data comunicării hotărârii consiliului local de atribuire;
  2. să se prezinte la preluarea terenului, la data stabilită de compartimentul urbanism şi să conserve semnele corespunzătoare constituirii hotarului până la îngrădirea terenului;
  3. să semneze procesul verbal de predare - primire a terenului;
  4. să se îngrijească de întreţinerea şi amenajarea terenului preluat în folosinţă ca un adevărat proprietar;
  5. să obţină autorizaţia de construire pentru terenul atribuit şi să transmită compartimentului urbanism dovada depunerii procesului verbal de începere a lucrărilor în termen de maxim 1 an de la preluarea terenului;
  6. să obţină procesul verbal de finalizare a lucrărilor pentru locuinţa situată pe parcela atribuită, în termen de maxim 5 ani de la preluarea terenului;
  7. să execute pe cheltuiala proprie toate lucrările necesare punerii în aplicare a autorizaţiilor de construcţie legal admise;
  8. să nu închirieze terenul şi locuinţa altor persoane fizice sau juridice şi să nu utilizeze construcţia în alt scop decât cea de locuinţă pentru el şi familia sa.

  Art.II.- Celelalte  prevederi   ale  anexei 1 la  HCL nr. 56 din 22.11.2024 privind aprobarea Regulamentului pentru stabilirea metodologiei cadru de atribuire a terenurilor în baza Legii nr. 15/2003 privind sprijinul acordat tinerilor pentru construirea unei locuinţe proprietate personală, rămân  neschimbate

Art.III. - Prezenta hotărâre se comunică, în mod obligatoriu, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Corni, Prefectului judeţului Galați,  şi se depune la Monitorul Oficial al Comunei Corni, în format electronic, la pagina de internet www.comunacorni.ro, în subeticheta „HOTĂRÂRILE AUTORITĂŢII DELIBERATIVE", pentru înscrierea în Registrul pentru evidenţa hotărârilor autorităţii deliberative .

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CORNI

Petrișor-Lică MOHORIA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CORNI

Ionel ALEXANDRU

Rezultate voturi