Art. 1.- Se alege ca viceprimar al comunei Cornu domnul Radu-Ion GRATIE, consilier local din partea Partidului Social Democrat.
Art. 2.- Viceprimarul este subordonat primarului și înlocuitorul de drept al acestuia, situație în care exercită, în numele primarului atribuțiile ce îi revin acestuia.
Art. 3.- Primarul comunei poate delega o parte din atribuțiile sale viceprimarului.
Art. 4.- Pe toată durata mandatului, viceprimarul își păstrează statutul de consilier local, fără a beneficia de indemnizația aferentă acestui statut, fiindu-i aplicabile incompatibilitățile specifice funcției de viceprimar prevăzute de Legea nr. 161/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Art. 5.- (1) Mandatul viceprimarului începe la data de 5 decembrie 2025 și se exercită pe durata mandatului consiliului local.
(2) În cazul în care mandatul consiliului local încetează înainte de expirarea duratei normale de 4 ani sau încetează calitatea de consilier local, încetează de drept și mandatul viceprimarului, fără vreo altă formalitate.
Art.6. – Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Cornu, prefectului județului Prahova, viceprimarului și se publică în Monitorul Oficial al comunei Cornu la pagina de internet www.primariacornu.ro.