Art.1. - Se aprobă finalizarea proiectului „Extindere a rețelelor de apă potabilă și apă uzată în comuna Cornu, județul Prahova” , cod proiect C1I100122000150, implementat de Comuna Cornu în cadrul Componentei C1-Managementul Apei, Investiția 1- Extinderea sistemelor de apă și canalizare în aglomerări mai mari de 2 000 de locuitori echivalenți, prioritizate prin Planul accelerat de conformitate cu directivele europene, în localitatea Cornu.
Art.2. - Se ia act de Procesul-verbal de recepție la terminarea lucrărilor nr. 9120 din data de 12 mai 2026, care atestă finalizarea obiectivului de investiții.
Art.3. – (1) Se aprobă valoarea finală a proiectului, rezultată în urma implementării, în sumă de 7.301.446,78 lei ( cu TVA ), din care:
-Valoare eligibilă asigurată din fonduri europene PNRR și buget de stat : 4.652.509,25 lei;
-Valoare neeligibilă suportată din bugetul local : 2.648.937,53 lei;
-Valoare totală TVA: 1.259.297,35 lei.
(2) Se aprobă indicatorii tehnici finali realizați aferenți obictivului de investiții „Extindere a rețelelor de apă potabilă și apă uzată în comuna Cornu, județul Prahova”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. - (1) Comuna Cornu, în calitate de beneficiar, se obligă să asigure sustenabilitatea proiectului pe o perioadă de 5 ani, în conformitate cu prevederile art.32, alin (1) al Legii nr.183/2026 privind închiderea operațională și financiară a Planului național de redresare și reziliență.
(2) În perioada de monitorizare a sustenabiltății, Comuna Cornu va menține destinația obiectivului realizat, va asigura exploatarea, întreținerea și mentenanța acestuia și resurse proprii sau prin operatori autorizați, și nu va realiza modificări de natură să afecteze caracterul sau condițiile de finanțare ale proiectului.
Art.5. - Se aprobă finanțarea din bugetul local a tuturor cheltuielilor de funcționare, administrare, întreținere și reparații curente/capitale aferente obiectivului de investiții pe toată perioada de sustenabilitate menționată la art.4.
Art.6. - Se mandatează Reprezentantul legal al Comunei Cornu, prin aparatul de specialitate și structurile responsabile, să întreprindă toate demersurile necesare pentru:
a) îndeplinirea formalităților privind finanțarea și închiderea proiectului;
b) transmiterea către autoritatea finanțatoare a documentelor necesare închiderii proiectului;
c) îndeplinirea obligațiilor de monitorizare și raportare post-implementare;
d) asigurarea sustenabilității/durabilității investiției și a rezultatelor proiectului.
Art.7. - Prezenta hotărâre constituie document administrativ privind aprobarea finalizării, închiderii proiectului și asigurarea sustenabilității investiției, în vederea îndeplinirii obligațiilor asumate prin Contractul de finanțare.
Art.8. - Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Cornu, prefectului județului Prahova și se publică în Monitorul Oficial al comunei Cornu la pagina de internet www.primariacornu.ro.