Nr. 32 / 28.03.2023
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea contractului de finanțare nr.6531/2023 încheiat cu Asociația Clubul Sportiv de Drept Privat Cornu pentru activităţi sportive organizate în baza legii nr.69/2000 a educației fizice şi sportului în anul 2023

Inițiator proiect

Cornel NANU

Primarul comunei

Stare

Hotărâre

adoptată

devine obligatorie sau produce efecte juridice din:

29 Martie 2023

Hotărâre

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Cornu

Comuna Cornu

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 32 din 28.03.2023

privind aprobarea contractului de finanțare nr.6531/2023 încheiat cu Asociația Clubul Sportiv de Drept Privat Cornu pentru activităţi sportive organizate în baza legii nr.69/2000 a educației fizice şi sportului în anul 2023

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art.49 alin.(5), art.120 alin (1) și art.121 alin.(1) și alin.(2) din Constituția României, republicată;

b) art. 4 pct. 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c) art.129 alin.(1) și alin.(2) lit. b) și d), coroborate cu alin.(4) lit.a) și alin.(7) lit.e) și f) din Codul administrativ aprobat prin  Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările şi completările ulterioare;

d) art.3, alin.(2), art.11, art.12 şi cele ale Anexei nr.2, Cap.II, punct 9, lit.”b” din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;

e) art. 2 alin.(2) și (3), art.3 alin.(1), art.12 alin(2), art. 181, alin. (2), art. 671, alin. (3) si art. 69, alin. (1) și art.71 alin.(2) lit.b) din Legea nr. 69/2000 a educatiei fizice si sportului, cu modificările şi completările ulterioare;

f) Ordinului M.T.S. nr. 664/2018 privind finanțarea din fonduri publice a proiectelor si programelor sportive, cu modificările şi completările ulterioare,

Ținând cont de:

a)Hotărârea Consiliului Local nr. 36 din 23 iunie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Cornu;

b)Hotărârea Consiliului Local al comunei Cornu nr.9 din 31 ianuarie 2023 privind aprobarea bugetului local al comunei Cornu pe anul 2023;

c) Hotărârea Consiliului local al comunei Cornu nr. 15 din 28 februarie 2023 privind aprobarea regulamentului de acordare a finanțărilor din bugetul local al comunei Cornu în anul 2023;

c) procesul-verbal nr.6480/21.03.2023 elaborat de comisia de analiză și evaluare a cererilor de finanțare, constituită prin Dispoziția primarului comunei Cornu nr.59 din 10 martie 2023,

Luând act de:

a)referatul de aprobare al primarului comunei Cornu, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr.6539/22.03.2023;

b)raportul de specialitate întocmit de Compartimentul de resort, înregistrat sub  nr. 6540/22.03.2023;

c) avizele Comisiilor de specialitate nr. 1 și 2 ale Consiliului Local al comunei Cornu, 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cornu

întrunit în a 22-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1.- Se aprobă Contractul de finanțare a acțiunilor/activităților sportive din cadrul proiectului FOTBALUL ÎN COMUNA CORNU - TRADIȚIE ȘI PERFORMANȚĂ, încheiat între comuna Cornu și Asociația Clubul Sportiv de Drept Privat Cornu, înregistrat sub nr.6531 din 22 martie 2023, prevăzut în anexa la prezentul proiect de hotărâre.

Art.2. - Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Cornu, Asociației Clubul Sportiv de Drept Privat Cornu, prefectului județului Prahova și se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la Monitorul Oficial al comunei Cornu pe site-ul  www.primariacornu.ro

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Nicolae IONESCU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CORNU,

Daniela IANCU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 32 / 28.03.2023

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității simple a consilierilor locali prezenți
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 12
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 11
4 Numărul voturilor „PENTRU” 11
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 1
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 1
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 32 / 28.03.2023

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 28.03.2023
2 Comunicarea către primar 29.03.2023
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 10.04.2023
4 Comunicarea către prefectul județului 29.03.2023
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează 29.03.2023
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu 29.03.2023