Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 22 / 21.03.2024
Caracter individual

Proiect de hotărâre

pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală în Comuna Cornu

Avizul comisiilor de specialitate

  • Comisia 1

Raportul compartimentelor de resort

Raport utilități publice

Forma inițiatorului

România

România

Județul Prahova

Consiliul Local al comunei Cornu

Comuna Cornu

Proiect de hotărâre

Nr. 22 din 21.03.2024

pentru aprobarea Regulamentului privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală în Comuna Cornu

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a)art.120 alin. (1), art.121 alin.(1) şi alin.(2) și art.136 alin.(1)-(4) din Constituţia României, republicată;

b)art. 3 și art. 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;

c)art.129 alin.(1), alin.(2) lit.b) și d) coroborate cu alin. alin (4) lit.e) și, respectiv cu cele ale alin.(7) lit.g) i) și j),   raportate la cele ale art.155 alin.(1) lit.d) și alin.(5) lit.a) și c), din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

d)art. art.6 și art 31 din  Ordonanță de Urgență a Guvernului nr.195/2005 privind protecția  mediului, cu modificările și completările ulterioare;

e)art. 2, alin. (2) şi art. 15, alin. (2) din Ordonanța de Guvern nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, cu modificările și completările ulterioare;

f)art.3 din Ordonanța Guvernului nr.2/2021 privind depozitarea deșeurilor, cu modificările și completările ulterioare;

g)Hotărârea Guvernului nr.856/2002 privind evidența gestiunii deșeurilor și pentru aprobarea listei cuprinzând deșeurile, incusiv deșeurile periculoase, cu modificările și completările ulterioare;

h)art.60, alin.(1), lit.A, paragraf a), l), m) și alin.(2) din  Ordonanța de Urgență nr.92/2001 privind regimul deșeurilor cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

a)Hotărârea Consiliului Local nr. 36 din 23 iunie 2022 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Consiliului Local al Comunei Cornu;

b) Raportul de Inspecție nr.111/13.12.2023 emis de Comisariatul județean Prahova al Gărzii Naționale de mediu,

Luând act de:

a)referatul de aprobare a proiectului de hotărâre al primarului comunei Cornu, în calitate de inițiator înregistrat sub nr. 7175/20.03.2024;

b)raportul de specialitate al compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Cornu, înregistrat sub nr. 7181/20.03.2024;

c) avizul Comisiei de specialitate nr. 1 a Consiliului Local, comisia pentru pentru dezvoltare economică-socială, buget, finanţe, administrarea domeniului public şi privat al comunei, amenajarea teritoriului şi urbanism, agricultură, protecţia mediului, turism, gospodărire comunală, servicii publice, societăţi comerciale, cooperare interinstituţională pe plan intern şi extern,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cornu

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1- Se aprobă Regulamentul privind gestionarea deșeurilor rezultate din activitatea medicală în Comuna Cornu, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art. 2 -Compartimentul poliție locală -  protecția mediului  asigură aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri.

Art.3 -Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Cornu, prefectului județului Prahova, cabinetelor medicale din comuna Cornu și se aduce la cunostință publică prin afișare la Monitorul Oficial al comunei Cornu pe site-ul www.primariacornu.ro.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CORNU

Cornel NANU

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CORNU

Daniela IANCU

Rezultate voturi