Art.1 (1)- Se aprobă solicitarea de preluare temporară, din administrarea Consiliului județean Prahova în administrarea Consiliului local al comunei Cornu, a unui bun imobil teren în suprafață de 2526 m.p. din suprafață totală de 36.144 m.p. din drumul județean DJ 205G, având număr cadastral 23706, proprietate publică a județului Prahova, aflat în administrarea Consiliului Județean Prahova.
(2) Datele de identificare a bunului:
a) Drumul Județean 205G are o lungime de aproximativ 2,950 km, începe din intersecția cu DJ101R și se termină la intersecția cu strada Toamnei.
b) sectorul de drum analizat este amplasat pe Strada Carol I (DJ205G) de pe raza localității Cornu, satul Cornu de Jos, se desfășoară pe o lungime de aproximativ 209 m, fiind cuprins între următoarele coordonate: început tronson - intersecție cu străzile Malul Vadului și Florilor, Nord (Y)= 406020.28; Est (X)= 555540.06 și sfârșit tronson Nord (Y)= 405827.55; Est (X)= 555605.60.
c)tronsonul de drum 209 m.l. propus pentru consolidare se află între pozițiile km 1+658÷1+867.
(3) Destinația bunului: preluarea temporară a sectorului de drum județean DJ 205G din administrarea Consiliului județean Prahova în administrarea Consiliului local al comunei Cornu se face în vederea realizării obiectivului de investiții “Consolidare teren punct Cimitir pe strada Carol I, comuna Cornu, județul Prahova “, finanțat de către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației, prin Compania Națională de Investiții S.A.
Art.2.- Transmiterea/preluarea temporară a dreptului de administrare se realizează prin protocol încheiat între Consiliul Județean Prahova și Consiliului Local al comunei Cornu, în termenul prevăzut prin actul de transmitere în administrare.
Art.3.- Comuna Cornu, prin Consiliul local, se obligă:
a)să nu modifice traseul bunului și să nu impună restricții de circulație fără acordul administratorului inițial al drumului;
b)să respecte normele de proiectare și de execuție cel puțin pentru categoria drumului care a fost preluat;
c)să aibă acordul prealabil de la administratorul inițial al drumului privind proiectul pentru reabilitare sau modernizare;
d)să inițieze măsuri pentru actualizarea anexelor la Hotărârea Guvernului nr.540/2000, cu modificările și completările uterioare;
e)să realizeze, cu avizul administratorului inițial al drumului, autorizarea amplasamentelor și/sau acceselor la zona drumului;
f)să nu modifice încadrarea drumului din punct de vedere al capacității portante, fără acordul administratorului inițial al drumului;
g)să prezinte, odată cu propunerea de preluare a drumului, calendarul de execuție a lucrărilor și obligațiile în vederea realizării.
Art.4.- Se împuternicește Primarul comunei Cornu, domnul Nanu Cornel, să semneze Protocolul de predare-primire în administrare.
Art.5. - Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Cornu, președintelui Consiliului Județean Prahova, prefectului județului Prahova și se aduce la cunoştinţă publică prin afişare la Monitorul Oficial al comunei Cornu pe site-ul www.primariacornu.ro.