Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 70 / 19.12.2025
Caracter individual

Proiect de hotărâre

privind Impozitele și taxele locale, alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile în anul fiscal 2026

Raportul compartimentelor de resort

Raport Compartiment Economic

Raport Secretarul general

Raport Viceprimarul

Forma inițiatorului

România

România

Județul Vaslui

Consiliul Local al comunei Cozmești

Proiect de hotărâre

Nr. 70 din 19.12.2025

privind Impozitele și taxele locale, alte taxe asimilate acestora, precum și amenzile aplicabile în anul fiscal 2026

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 120 alin. (1)  și art. 121 alin. (1) și alin. (2)  din Constituția României, republicată;
  1. art. 10 pct. 3 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  2. Directivei Parlamentului European și Consiliului Uniunii Europene nr. 62/1999 de aplicare a taxelor la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri;
  3. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;
  4. art. 87 alin. (3) , art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. b) și alin. (4) lit. c) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și  completările ulterioare;
  5. art. 5 alin. (1) lit. a) și alin. (2), art. 16 alin. (2), art. 20 alin. (1) lit. b), art. 27, art. 30 și art. 761 alin. (2) și (3) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
  6. art. 1, art. 2 alin. (1) lit. h), precum și pe cele ale titlului IX din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare;
  7. Legii nr. 239/15.12.2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare şi eficientizare a resurselor publice şi pentru modificarea şi completarea unor acte normative, cu modificările şi completările ulterioare;
  1. Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 78/17.12.2025 pentru modificarea Legii nr. 239/2025 privind stabilirea unor măsuri de redresare și eficientizare a resurselor publice și pentru modificarea și completarea unor acte normative;
  1. Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 80/2013 privind taxele judiciare de timbru, cu modificările și completările ulterioare;
  2. art. 344 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare;
  3. Ordonanței Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 98/2009, cu modificările și completările ulterioare;
  4. art. 19 și art. 20 din Ordonanța Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea și funcționarea serviciilor publice de administrare a domeniului public și privat de interes local, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 3/2003, cu modificările ulterioare;
  5. art. 18 alin. (5) din Legea nr. 333/2003 privind paza obiectivelor, bunurilor, valorilor și protecția persoanelor, republicată, cu completările ulterioare;
  1. art. 25 lit. d) din Legea nr. 481/2004 privind protecția civilă, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  1. art. 1 alin. (4) lit. l), art. 8 alin. (3) lit. j), art. 43 alin. (7) și art. 44 alin. (2) lit. d) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr. 51/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  2. art. 5 alin. (2) lit. k), art. 26 alin. (1) lit. b) și c), alin. (3), alin. (5) și alin. (8) din Legea serviciului de salubrizare a localităților nr. 101/2006, republicată, cu modificările ulterioare; 
  3. art. 10 lit. g) și art. 34 alin. (2) și (3) din Legea serviciului de iluminat public nr. 230/2006;
  4. art. 14 lit. f) din Legea serviciului de alimentare cu apă și de canalizare nr. 241/2006, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  5. art. 5 din Legea cadastrului și publicității imobiliare nr. 7/1996, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
  6. art. 6 lit. b) din Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor și serviciilor de piață, republicată, cu modificările și completările ulterioare; 
  7. art. 2 și 3 din Ordonanța Guvernului nr. 13/2001 privind înființarea, organizarea și funcționarea serviciilor comunitare pentru cadastru și agricultură, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 39/2002; 
  8. art. 14 din Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodărirea localităților urbane și rurale, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 515/2002;
  9. Hotărârii Guvernului nr. 777/2016 privind structura, organizarea și funcționarea Registrului electronic național al nomenclaturilor stradale;
  10. art. 1 din Hotărârea Guvernului nr. 985/2019 privind registrul agricol pentru perioada 2020-2024;
  11. Regulamentului privind stabilirea domeniilor de activitate și condițiile în care se pot institui taxe speciale, modul de organizare și de funcționare a serviciilor publice de interes local, pentru care se propun taxele speciale respective, aprobat prin Hotărârea Consiliului Local nr.  16 din 21.03.2025;

Ținând cont de:

  • prevederile art. 2 din Legea nr. 351/2001 privind aprobarea Planului de amenajare a teritoriului național - Secțiunea a IV-a Rețeaua de localități, cu modificările și completările ulterioare, coroborate cu cele ale Legii nr. 2/1968 privind organizarea administrativă a teritoriului României, cu modificările și completările ulterioare, referitoare la componența unităților administrativ-teritoriale, ierarhizarea localităților la nivelul comunei Cozmești este următoarea:
    • a.     rangul IV: satul-reședință BĂLEȘTI ;
    • b.    rangul V: satele FÂSTÂCI,COZMEȘTI  și HORDILEȘTI;

Luând act de:

a) referatul de aprobare al primarului Comunei Cozmești, în calitatea sa de iniţiator, înregistrat sub nr. 5331 din 24.12.2025;

b) raportul compartimentului financiar contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului Comunei Cozmești, ,  înregistrat sub nr. 5332 din 24.12.2025;

c) avizul cu caracter consultativ ale comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Cozmești, 

  • luând în considerare unul dintre scopurile asigurării autonomiei locale care are la bază dreptul să instituie și să perceapă impozite și taxe locale, pe fondul constituirii de resurse financiare pentru finanțarea activităților stabilite în competența acestor autorități,
  • realizând publicarea anunțului privind elaborarea proiectului Hotărârii Consiliului Local privind stabilirea impozitelor și taxelor locale, precum și a taxelor speciale, pe anul 2026, în contextul prevederilor art. 7, alin. (13) din Legea nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică, cu modificările şi completările ulterioare, și care a făcut obiectul:

a) publicării pe pagina de internet la adresa: www.primariacozmesti.ro 

b) afișării la Primărie, în spațiul accesibil publicului, 

  • ținând seama de nivelul ratei inflației comunicat pe site-ul Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației, care este de 5,6%, 

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. c) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei cozmești

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1. - (1) Se stabilesc impozitele și taxele locale, precum și taxele speciale, aplicabile ȋn anul fiscal 2026, fiind cele cuprinse în Tabloul  cuprinzând cotele, valorile  impozabile, nivelurile impozitelor și taxelor locale, taxele speciale și amenzile care se stabilesc, se actualizează sau se ajustează, după caz, de către Consiliul Local al Comunei Cozmești, reprezentând  Anexa nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), sumele prevăzute în tabelul având temei juridic art. 470, alin. (5) şi (6) se indexează în funcţie de rata de schimb a monedei euro în vigoare în prima zi lucrătoare a lunii octombrie a anului 2025, aplicată la nivelurile minime prevăzute în Directiva 1999/62/CE de aplicare la vehiculele grele de marfă pentru utilizarea anumitor infrastructuri. 

(3) Operaţiunea de stabilire a sumelor datorate bugetului local se face prin rotunjire  la nivel de leu, fără subdiviziuni, prin reducere când fracţiunile în bani sunt mai mici de 50 de bani şi prin majorare când fracţiunile în bani sunt de 50 de bani sau mai mari, aplicându-se regulile de rotunjire prevăzute în titlul IX punctul 11 lit. n) din Normele metodologice de aplicare a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 1/2016, cu modificările și completările ulterioare.  

Art. 2. - (1) Delimitarea zonelor și numărul acestora se stabilesc după cum urmează:

a) în intravilanul comunei Cozmești(sat Cozmești,sat Bălești,sat Fâstâci,sat Hordilești),o zonă-Zona A

b) în extravilanul comunei Cozmești,o zonă- Zona A;

Art. 3. -  Se stabilesc cotele adiționale la impozitele și taxele locale, potrivit  capitolului X din anexa aprobată prin art. 1. 

Art. 4. - (1) Bonificațiile prevăzute la art. 462 alin. (2), art. 467 alin. (2) și art. 472 alin. (2) din Codul fiscal, se stabilesc, pentru contribuabilii persoane fizice şi persoane juridice, după cum urmează:

  • în cazul impozitului/taxei pe clădiri la 19%;
  • în cazul impozitului/taxei pe teren la 10 %;
  • în cazul impozitului pe mijloacele de transport la 10 %.

(2) Bonificațiile prevăzute la alin. (1) se acordă contribuabililor persoane fizice şi juridice care achită integral creanțele bugetare locale cu care figurează în evidențele fiscale, până la data de 31 martie 2026, inclusiv.

(3) În cazul în care plata impozitelor și taxelor locale se face în mai multe tranșe, bonificația prevăzută la alin. (1) se acordă la data achitării ultimei tranșe, dar nu mai târziu de data de 31 martie 2026, inclusiv.

Art. 5. Regulamentul privind stabilirea domeniilor de activitate şi condiţiile în care se instituie taxele speciale, modul de organizare şi de funcţionare a serviciilor publice de interes local, pentru care se propun taxele speciale respective, este prevăzut în Anexa nr. 1 la prezenta hotărȃre. 

Art. 6. Se aprobă scutirea de la plata impozitelor şi taxelor locale a contribuabililor persoane fizice/juridice care se încadrează în prevederile Regulamentului de acordare a facilităţilor fiscale la plata impozitelor şi taxelor locale, prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, ce constituie Anexa nr.1 la prezenta hotărȃre.

Art. 7.  Procedura privind modul de calcul și plată a taxelor instituite în temeiul art. 486 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare este prevăzută în Anexa nr. 1 la prezenta hotărȃre.

Art. 8. Creanţele fiscale restante, aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează, conform art. 266 alin. (5) din Legea 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de către debitori.

Art. 9. (1) Plata cu ȋntȃrziere a taxelor, impozitelor, contribuţiilor şi a altor sume datorate bugetului local, atrage dupa sine majorări de ȋntȃrziere, calculate pentru fiecare lună sau fracţiune de lună, respectiv zi de ȋntȃrziere, ȋncepȃnd cu ziua imediat următoare scadenţei termenului de plată şi pȃnă la inclusiv ziua plăţii, cu excepţiile prevăzute de lege.

(2) Nivelul majorării de ȋntȃrziere este de 1% pentru fiecare lună sau fracţiune de lună şi poate fi modificat prin acte normative.

Art. 10. - Aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se asigură de către primarul comunei Cozmești, prin aparatul sau de specialitate.

Art. 11. - (1) Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei și prefectului județului Vaslui și se publică în Monitorul Oficial al Comunei Cozmești, în format electronic, la pagina de internet www.primariacozmesti.ro.

(2) Prezenta hotărâre se publică și la adresa de internet http://uat.mdrap.ro/, potrivit prevederilor alin. (2) și (3) art. 761 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare.


INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI COZMEȘTI

Hristache SIMA

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI COZMEȘTI

Gabi MILER

Documente de prezentare și motivare

Rezultate voturi