Nr. 60 / 15.07.2026
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind acordarea dreptului de acces pe proprietatea publică a comunei Crucea, județul Constanța către ORANGE ROMÂNIA S.A.

Inițiator proiect

Iulian TUDORACHE

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Crucea

Comuna Crucea

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 60 din 15.07.2026

privind acordarea dreptului de acces pe proprietatea publică a comunei Crucea, județul Constanța către ORANGE ROMÂNIA S.A.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. art. 15 alin.(2), art.120 alin.(1) și alin (2), art.121 alin.(1) și alin. (2) din Constituția Romaniei, republicată;
  2.  art. 3 și 4 din Carta europeana a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985 ratificată prin Legea nr.199/1997;
  3. art. 7 alin.(2) din Codul civil al Romaniei, adoptat prin Legea nr.287/2009 republicat cu modificarile si completările ulterioare;
  4. art. 129 alin. (2) lit. c) coroborat cu alin. (6) lit. a), in Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. art. 1167-1179, din Codul Civil,
  2. art. 286 alin.(4) din Codul Administrativ, aprobat prin Ordonanța de urgență a Guvernulu  nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare,
  3. art.1 alin.(2) lit. a), art. 3 alin.(3), art. 4, art.5, art.12 alin.(1), din Legea nr.159/2016 privind regimul infrastructurii fizice a rețelelor de comunicații electronice, precum și pentru stabilirea unor măsuri pentru reducerea costului instalării rețelelor de comunicații electronice cu modificările și completările ulterioare,
  4. Decizia ANCOM nr. 997/2018 privind tarifele maxime care pot fi percepute pentru exercitarea dreptului de acces pe, deasupra, în sau sub imobilele proprietate publică, 
  5. art.10 alin. (1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 111/2011 privind comunicațiile electronice, modificată, 
  6. Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,  

Luând act de:

  1. Referatul de aprobare al inițiatorului, înregistrat sub nr.5351/08.07.2026;
  2. Cererea Orange România S.A., înregistrată la Primăria comunei Crucea sub nr. 5325/08.07.2026, însoțită de Documentația tehnică necesară emiterii acordului pentru utilizarea domeniului public în baza Certificatului de urbanism nr.21 din 13.05.2026;
  3. raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Crucea, înregistrat sub nr.5353/08.07.2026; 
  4. avizul comisiei de specialitate nr. 2 a Consiliului local al comunei Crucea;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei crucea

întrunit în a 21-a ședință ordinară a mandatului 2024 - 2028, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 – Se acordă dreptul de acces pe proprietatea publică a comunei Crucea, județul Constanța către ORANGE ROMÂNIA S.A. în vederea instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării unor echipamente de rețele de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora, în cadrul proiectului INTERCONECTARE REȚEA DE TELECOMUNICAȚII ELECTRONICE ORANGE ÎN U.A.T CRUCEA, DC66&DC65.

Art. 2. Tariful pentru exercitarea dreptului de acces, constituit potrivit celor menționate la articolul precedent, este de zero lei, conform Deciziei ANCOM nr. 997/2018. 

Art. 3. Se aprobă  contractul cadru privind constituirea dreptului de acces pe proprietatea publică a comunei Crucea în vederea instalării, întreținerii, înlocuirii sau mutării rețelelor publice de comunicații electronice sau a elementelor de infrastructură necesare susținerii acestora, precum şi măsurile privind construirea de rețele de comunicații electronice, conform Anexei la prezenta hotărâre. 

Art. 4. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Primarul comunei Crucea prin compartimentele de specialitate. 

Art. 5 – Secretarul general al comunei Crucea va asigura transmiterea şi publicitatea prezentei hotărâri.  

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Radu-Sorin ȘTEFAN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CRUCEA,

Reveicuța GURGU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 60 / 15.07.2026

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 6
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 11
2 Numărul consilierilor locali în funcție 11
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 1
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 60 / 15.07.2026

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 15.07.2026
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 28.07.2026
4 Comunicarea către prefectul județului 17.07.2026
5 Aducerea la cunoștință publică 05.08.2026
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu