Nr. 90 / 27.07.2022
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind acordarea dreptului de acces , utilizare pentru modernizarea și consolidarea anumitor drumuri de exploatare , precum și amplasarea de cabluri și rețele electrice necesare pentru construirea și operarea parcului eolian Vulturu Vest în favoarea VULTURU WIND FARM S.R.L

Inițiator proiect

Iulian TUDORACHE

Primarul comunei

Hotărâre

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Crucea

Comuna Crucea

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 90 din 27.07.2022

privind acordarea dreptului de acces , utilizare pentru modernizarea și consolidarea anumitor drumuri de exploatare , precum și amplasarea de cabluri și rețele electrice necesare pentru construirea și operarea parcului eolian Vulturu Vest în favoarea VULTURU WIND FARM S.R.L

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

  1. a)  art. 15 alin. (2), art. 120 alin. (1) și art. 121 alin. (1) și alin. (2) din Constituția României, republicată;
  2. art. 3, art. 4 și art. 6 paragraful 1 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997;
  3. art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare;

Ținând cont de:

  1. art.16 din Legea energiei electrice nr.123/2012 
  2. art.22 și art.26 din Ordonanța Guvernului nr.43/1997 privind regimul juridic al drumurilor, cu modificările și completările ulterioare,

Luând act de:

  1. adresa societății VULTURU WIND FARM S.R.L nr. 202/21.07.2022, înregistrată la primăria comunei Crucea cu nr.5353/21.07.2022, referitoare la aprobarea folosinței și consolidării unor drumuri de exploatare agricolă și amplasării  de cabluri,
  2. referatul de aprobare a proiectului de hotărâre întocmit de primarul comunei Crucea, în calitate de inițiator , înregistrat cu 5358/21.07.2022,
  3. raportul de specialitate al compartimentului de resort înregistrat cu nr.5359 din 21.07.2022,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei crucea

întrunit în a 20-a ședință ordinară a mandatului 2020 - 2024, adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se acordă , cu titlu gratuit, dreptul de acces , folosință,  utilizare pentru modernizarea drumurilor de exploatare agricolă situate pe teritoriul comunei Crucea, identificate în Anexa nr.1 ce face parte integrantă din prezenta hotărâre, în favoarea Vulturu Wind Farm S.R.L , pe toată durata de existență a parcului eolian Vulturu Vest.

Art. 2 - Se acordă dreptul de amplasare în subteranul sau pe deasupra drumurilor de exploatare identificate în Anexa nr.1 la prezenta hotărâre, cât și în zonele de protecție și/sau siguranță adiacente acestora a cablurilor și rețelelor electrice  necesare pentru construirea și operarea parcului eolian Vulturu Vest și orice alte echipamente , suporturi și instalații necesare pentru amplasarea și utilizarea acestora , în favoarea Vulturu Wind Farm S.R.L., pe toată durata de existență a capacitațiloe energetice.

Art. 3 -  Se aprobă încheierea acordului cu privire la constituirea drepturilor menționate la art.1 și art.2 ale prezentei hotărâri, identificat în  draftul anexat prezentei.

Art.4 - Se împuternicește Vulturu Wind Farm S.R.L  să obțină, în numele comunei Crucea, a certificatelor de urbanism , autorizațiilor de construire și a celorlalte avize, acorduri, aprobări , autorizații sau licențe necesare pentru îndeplinirea obiectivelor din acordul propus pentru semnare. 

Art.5 - Primarul comunei Crucea semnează  acordul și procura specială de împuternicire menționate, în numele comunei Crucea.

Art.6 - Secretarul general al comunei Crucea comunică prezenta hotărâre primarului comunei Crucea, compartimentului urbanism din cadrul primăriei comunei Crucea , către Crucea Power Park S.R.L și Instituției Prefectului- Județul Constanța. 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Vasile COSTIN

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CRUCEA,

Reveicuța GURGU

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 90 / 27.07.2022

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER NORMATIV
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 7
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 13
2 Numărul consilierilor locali în funcție 13
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 10
4 Numărul voturilor „PENTRU” 10
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 0
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 3
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 90 / 27.07.2022

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 27.07.2022
2 Comunicarea către primar
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 09.08.2022
4 Comunicarea către prefectul județului 09.08.2022
5 Aducerea la cunoștință publică 30.08.2022
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu