Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 93 / 18.11.2024
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind aprobarea participării Comunei Crucea și contractarea finanțării în cadrul “Programului privind cresterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public”, desfășurat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), cu propunerea de proiect având ca titlu ” CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA CRUCEA, JUDEȚUL CONSTANȚA”

Avizul comisiilor de specialitate

Viză CFPP

Necesită viză CFPP

Raportul compartimentelor de resort

Raport contabilitate, taxe și impozite, achiziții publice, registru rol

Forma inițiatorului

România

România

Județul Constanța

Consiliul Local al comunei Crucea

Comuna Crucea

Proiect de hotărâre

Nr. 93 din 18.11.2024

privind aprobarea participării Comunei Crucea și contractarea finanțării în cadrul “Programului privind cresterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public”, desfășurat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), cu propunerea de proiect având ca titlu ” CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA CRUCEA, JUDEȚUL CONSTANȚA”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 15 alin.(2), art.120 alin.(1) și alin (2), art.121 alin.(1) și alin. (2) din Constituția României ;

b) art. 7 alin.(2) din Codul civil al Romaniei, adoptat prin Legea nr.287/2009 republicat cu modificarile si completarile ulterioare;

c) art.129 alin.(2) lit. b) și lit.d) coroborat cu alin.(7) lit.  (k) si (s)  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;

d) art.5, art.7,art. 10 din  Hotărârea nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul-cadru al documentațiilor tehnico - economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice, cu modificările si completările ulterioare;

e)  art. 44, alin. 1 din Legea nr. 273/2006 privind Finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;

Ținând cont de:

a) Hotărârea Consiliului Local nr. 87/19.11.2024 privind aprobarea fazelor Notă conceptuală și Temă de proiectare în vederea elaborării documentației tehnico-economice pentru obiectivul de investiții CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC, COMUNA CRUCEA, JUDEȚUL CONSTANȚA;

b) Ordinul nr. 2490 publicat in MO nr.1122 din 11.11.2024 pentru modificarea anexei la Ordinul ministrului mediului, apelor şi pădurilor nr. 1866/2021 pentru aprobarea Ghidului de finanțare a Programului privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public;  

Luând act de:

a)  referatul de aprobare prezentat de primarul comunei, înregistrat cu nr.8426/18.11.2024 ca instrument de inițiere al proiectului de hotărâre, privind exprimarea acordului Consiliului Local al Comunei CRUCEA pentru efectuarea procedurilor legale pentru realizarea proiectului „ CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA CRUCEA, JUDEȚUL CONSTANȚA”: aprobarea documentaţiei tehnico-economice şi a indicatorilor tehnico-economici; acordul privind asigurarea şi susţinerea cheltuielilor implementării proiectului şi care nu sunt finanţate de Administrația Fondului pentru Mediu, prin “Programul privind creşterea eficienţei energetice a infrastructurii de iluminat public”;

b) raportul de specialitate al compartimentului de resort, înregistrat sub nr.8470/18.11.2024;

c)  avizul favorabil al comisiei de specialitate nr.1 a Consiliului local al Comunei Crucea;

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. e) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al comunei crucea

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se aprobă participarea Comunei Crucea și contractarea finanțării în cadrul “Programului privind cresterea eficientei energetice a infrastructurii de iluminat public”, desfășurat de Administrația Fondului pentru Mediu (AFM), cu propunerea de proiect având ca titlu ” CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA CRUCEA, JUDEȚUL CONSTANȚAavând o valoare totală de 1.028.257,00 lei inclusiv TVA.

Art. 2 - Se exprimă acordul cu privire la susținerea cheltuielilor neeligibile ale proiectului ”CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA CRUCEA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, în cuantum de 29.252,00 lei inclusiv TVA. 

Art. 3 - Comuna Crucea se angajează să întocmească documentațiile de achiziții publice, să organizeze și să deruleze procedurile de achiziții publice și să realizeze lucrările în conformitate cu prevederile legale în vigoare privind achizițiile publice.

Art. 4 - Se aprobă Devizul General al Proiectului “CRESTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC IN COMUNA CRUCEA, JUDETUL CONSTANTA”, conform Anexei nr.1 la prezenta hotărâre. 

Art. 5 - Se aprobă documentația tehnico-economică - DALI și principalii indicatori tehnico-economici pentru obiectivul de investiții CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA CRUCEA, JUDEȚUL CONSTANȚA”, conform Anexei nr.2 la prezenta hotărâre. 

Art. 6 - Se mandateaza dl. TUDORACHE Iulian, să semneze în numele și pe seama Comunei Crucea cererea de finanțare a proiectului “CREȘTEREA EFICIENȚEI ENERGETICE A INFRASTRUCTURII DE ILUMINAT PUBLIC ÎN COMUNA CRUCEA, JUDEȚUL CONSTANȚA” cu toate anexele acesteia, a tuturor documentelor aferente proiectului și să reprezinte Comuna Crucea în relația cu Administrația Fondului pentru Mediu.

Art.7 - Primarul, împreună cu personalul din compartimentele urbanism și programe de dezvoltare și contabilitate, vor aduce la îndeplinire prevederile prezentei hotărâri, potrivit competenţelor. 

Art. 8 -  Secretarul general al comunei Crucea comunică prezenta hotărâre primarului comunei Crucea, compartimentului contabilitate, compartimentului urbanism și programe de dezvoltare în vederea aducerii la îndeplinire și Instituției Prefectului- Județul Constanța.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL COMUNEI CRUCEA

Iulian TUDORACHE

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL COMUNEI CRUCEA

Reveicuța GURGU

Documente de prezentare și motivare

  • Forma inițiatorului
    Forma inițiatorului
  • Referat de aprobare
    Referat de aprobare
  • Raport contabilitate, taxe și impozite, achiziții publice, registru rol
    Raport contabilitate, taxe și impozite, achiziții publice, registru rol
  • Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )
    Avizul comisiei de specialitate ( Comisia 1 )

Rezultate voturi