la proiectul de hotărâre privind aprobarea condițiilor generale și specifice de participare la concurs și a procedurii de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de Director al Clubului Sportiv “ VICTORIA” Cumpăna
Pentru buna desfășurare a activității sportive și administrative, este necesară ocuparea postului de Director al Clubului Sportiv “ VICTORIA” Cumpăna, prin concurs, în condiții de transparență, competență și profesionalism. Prin organizarea acestui concurs, se urmărește atragerea de specialiști capabili să gestioneze activitatea sportivă a clubului, să atragă fonduri extrabugetare, să elaboreze strategii de dezvoltare și să asigure o bună administrare a bazei materiale.
În prezent, conducerea executivă a Clubului Sportiv “ VICTORIA” Cumpăna este asigurată prin exercitare temporară până la 28.08.2026.
Proiectul de hotărâre reglementează atât inițierea procedurii de concurs, cât și aprobarea Regulamentului de organizare și desfășurare a concursului, precum și modelul Contractului de Management, care cuprinde anexele privind atribuțiile directorului, obiectivele și criteriile de performanță și indicatorii de referință, în vederea evaluării performanţelor profesionale individuale ale directorului Clubului Sportiv “ VICTORIA” Cumpăna.
Având în vedere cele de mai sus, propun spre aprobare proiectul de Hotărâre privind aprobarea condițiilor generale și specifice de participare la concurs și a procedurii de desfășurare a concursului pentru ocuparea funcției de Director al Clubului Sportiv “ VICTORIA” Cumpăna.
PRIMAR
Ec. Mariana GÂJU