Nr. 67 / 28.04.2020
Caracter normativ

HOTĂRÂRE

privind amânarea la plată a unor obligații bugetare datorate bugetului local al orașului Deta.

Inițiator proiect

Petru ROMAN

Primarul orașului

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul local al orașului Deta

Orașul Deta

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 67 din 2020

privind amânarea la plată a unor obligații bugetare datorate bugetului local al orașului Deta.

                  Consiliul local al oraşului Deta, Judeţul Timiş ;

              Având în vedere referatul nr. 3.338/2020 al Serviciului Buget, contabilitate, finanţe, impozite şi taxe al Primăriei oraşului Deta prin care se propune amânarea la plată a chiriei pentru contractele de închiriere a terenurilor în vederea amenajării de terase și a celor de închiriere din incinta Pieței Agroalimentare, precum și a redevenței pentru contractele de concesiune în vederea desfășurării de diverselor activități de agrement și dezvoltarea unor servicii publice, referatul de aprobare a Primarului Oraşului Deta, precum şi avizele Comisiei Economice și Comisiei Juridice;

              În conformitate cu prevederile Ordonanței militare nr. 1/2020 privind unele măsuri de primă urgență care privesc aglomerările de persoane și circulația transfrontalieră a unor bunuri și Hotărârile Comitetului Local pentru Situații de Urgență al orașului Deta; 

              În temeiul art. 139 și art. 196, alin. (1), litera „a” din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare ;

 

                                                                                                                                    HOTĂRĂŞTE :

 

              Art.1. (1) Se aprobă amânarea la plată până la data de 30 iunie 2020, cu posibilitate de prelungire, a următoarelor:

-chirii datorate în baza contractelor de închiriere a terenurilor pentru amplasarea de terase;

-chirii datorate în baza contractelor de închiriere pentru spațiile și terenurile din incinta Pieței Agroalimentare Deta; 

-redevențe datorate pentru contractele de concesiune în vederea desfășurării diverselor activități de agrement și dezvoltarea unor servicii publice.

                        (2) Măsurile se aplică începând cu luna aprilie a anului în curs.

 

              Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Serviciului Buget, contabilitate, finanţe, impozite şi taxe al Primăriei oraşului Deta.

 

              Art.3. Prezenta hotărâre se comunică :

 

                         -Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş ;

                         -Primarului Oraşului Deta ;

                         -Serviciului Buget, contabilitate, finanţe, impozite şi taxe al Primăriei oraşului Deta ;

                         -Compartimentului Administraţie publică locală, secretariat al Primăriei oraşului Deta.

                        - Prin publicare pe site-ul www.detatm.ro.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Doru-Mihai BENDARIU

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI DETA,

Coralia SCULEAN