În temeiul art. 139 și art. 196, alin. (1), litera a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
în conformitate cu art.16 alin. (8) Hotărârea Consiliului local al orașului Deta nr. 136/24.11.2020 privind aprobarea Regulamentului de organizare şi funcţionare al Consiliului local al oraşului Deta;
ținând seama de prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către Primarul orașului Deta, în calitatea sa de iniţiator;
b) raportul Secretarului oraşului Deta, înregistrat sub nr. 9.736/2020, prin care se propune aprobarea Procedurii de desfășurarea a ședințelor Consiliului local al orașului Deta pe perioada stării de urgență și a stării de alertă pe teritoriul României;
c) avizul Comisiei Juridice a consiliului local,
Consiliul local al orașului Deta adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. Se aprobă Procedura de desfășurarea a ședințelor Consiliului local al orașului Deta pe perioada stării de urgență și de alertă pe teritoriul României, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se revocă Hotărârea Consiliului local al oraşului Deta nr. 47/31.03.2020 privind aprobarea Procedurii de desfășurarea a ședințelor Consiliului local al orașului Deta pe perioada stării de urgență pe teritoriul României.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:
-Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
-Primarului Oraşului Deta;
-Compartimentului Administraţie publică locală, secretariat al Primăriei oraşului Deta;
-Prin publicare pe site-ul www.detatm.ro.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Doru-Mihai BENDARIU
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI DETA,
Coralia SCULEAN