Având în vedere prevederile art. 49 alin. (12) din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare;
ținând seama de prevederile art. 41 alin. (4) din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, luând în considerare prevederile art. 9 pct. 8 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997, luând act de:
a) referatul de aprobare prezentat de către Primarul orașului Deta, în calitatea sa de iniţiator;
b) raportul Serviciului Buget, contabilitate, finanțe, impozite și taxe din cadru Aparatului de specialitate al Primarului orașului Deta, înregistrat sub nr. 10.479/2020 prin care se propune aprobarea Execuției bugetului local la data de 09.12.2020, a Execuției bugetului instituțiilor publice finanțate din venituri proprii la data de 09.12.2020 și a Execuției bugetului creditelor interne la data de 09.12.2020, bugete întocmite pe cele două secțiuni (secțiunea de funcționare și secțiunea de dezvoltare);
c) avizul Comisiei Economice a consiliului local,
în temeiul art. 139 și art. 196, alin. (1), litera a) din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
Consiliul local al orașului Deta adoptă prezenta hotărâre.
Art.1. Se aprobă Execuţia bugetului local la data de 09.12.2020, conform anexei nr.1, a Execuției bugetului instituțiilor publice finanțate din venituri proprii la data de 09.12.2020, conform anexei nr.2, și a Execuției bugetului creditelor interne la data de 09.12.2020, conform anexei nr.3, anexe care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:
-Instituției Prefectului - Județul Timiş;
-Primarului Orașului Deta;
-Serviciului Buget, contabilitate, finanţe, impozite şi taxe al Primăriei orașului Deta;
-Compartimentului Administraţie publică locală, secretariat al Primăriei orașului Deta;
- Prin publicare pe site-ul www.detatm.ro.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Gabriel-Diamandescu FLOREA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI DETA,
Coralia SCULEAN