Art. 1 - Se aprobă contractarea de la Ministerul Finanțelor a unui împrumut în valoare de maximum 11.644.367 lei, cu termen de rambursare până la data de 15 noiembrie 2026, în conformitate cu prevederile articolului unic din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 36/2026.
Art. 2 – Contractarea împrumutului prevăzut la art. 1 se face pentru asigurarea finanțării cheltuielilor eligibile, inclusiv pentru TVA aferentă cheltuielilor eligibile necesare implementării proiectelor finanţate prin Planului Național de Redresare şi Reziliență, pentru proiectele prevăzute în anexa nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 – Din bugetul local al orașului Deta se asigură integral plata serviciului anual al datoriei publice locale aferent împrumutului prevăzut la art. 1.
Art. 4 – (1) Pe întreaga durată a serviciului datoriei publice locale, ordonatorul principal de credite are obligația să publice pe pagina de internet a orașului Deta următoarele date:
a) hotărârea Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale, precum şi orice modificări şi/sau completări ale acesteia;
b) valoarea împrumutului contractat, în valuta de contract;
c) gradul de îndatorare a orașului Deta;
d) durata serviciului datoriei publice locale, cu precizarea perioadei de grație şi a perioadei de rambursare a împrumutului;
e) dobânzile, comisioanele şi orice alte costuri aferente fiecărei finanțări rambursabile;
f) plățile efectuate din fiecare finanțare rambursabilă.
g) documentele şi informaţiile prevăzute la art. 76^1 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Ordonatorul principal de credite are obligaţia de a transmite, în format electronic la adresa http://uat.mdrap.ro/, informaţiile prevăzute la art. 76^1 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare.
(3) Datele prevăzute la alin. (1) se actualizează în prima decadă a fiecărui trimestru pentru trimestrul expirat, sub sancțiunile prevăzute de lege.
Art. 5 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul orașului Deta.
Art. 6 – Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:
- Instituției Prefectului – Județul Timiș;
- Primarului Orașului Deta;
- Compartimentului Administrație publică, protocol;
- Serviciului Buget, contabilitate, finanțe, impozite și taxe;
- Comisiei de autorizare a împrumuturilor locale;
- Prin publicarea pe site-ul www.detatm.ro – Monitorul oficial local.