Art. 1 - Se aprobă Cererea de Finanțare a obiectivului de investiție „SISTEM DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN LOCALITATEA OPATIȚA, ORAȘUL DETA, JUD TIMIȘ”, în vederea parcurgerii demersurilor necesare pentru includerea la finanțare prin Programul naţional de investiţii "Anghel Saligny".
Art. 2 - Se aprobă Devizul general estimativ al investiției „SISTEM DE CANALIZARE MENAJERĂ ÎN LOCALITATEA OPATIȚA, ORAȘUL DETA, JUD TIMIȘ”, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 3 - Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se încredințează Compartimentul Dezvoltare socio-economică și pentru proiecte din cadru Aparatului de specialitate al Primarului orașului Deta.
Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:
- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;
- Primarului oraşului Deta;
- Compartimentului Administraţie publică locală, protocol;
- Serviciului Urbanism, autorizarea executării lucrărilor şi administrarea patrimoniului;
- Serviciului Buget, contabilitate, finanțe, impozite și taxe;
- Compartimentului Dezvoltare socio-economică și pentru proiecte;
- prin publicare pe site-ul Primăriei oraşului Deta www.detatm.ro - Monitorul Oficial Local.