Proiect de Hotărâre al autorității deliberative

Nr. 142 / 13.11.2025
Caracter normativ

Proiect de hotărâre

privind stabilirea locurilor pentru vânzarea de produse din autovehicule și practicarea comerțului ambulant în afara piețelor organizate.

Avizul comisiilor de specialitate

Forma inițiatorului

România

România

Județul Timiș

Consiliul Local al orașului Deta

Orașul Deta

Proiect de hotărâre

Nr. 142 din 13.11.2025

privind stabilirea locurilor pentru vânzarea de produse din autovehicule și practicarea comerțului ambulant în afara piețelor organizate.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

a) art. 4 din Hotărârea Guvernului nr. 348/2004 privind exercitarea comerțului cu produse și servicii de piața în unele zone publice;

b) Ordonanța Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;

c) Normele metodologice de aplicare a Ordonanței Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, aprobate prin Hotărârea de Guvern nr. 333/2003.

Ținând cont de:

a) referatul de aprobare nr. 11787/13.11.2025 al Primarului orașului Deta, în calitatea sa de iniţiator;     

b) raportul nr. 11788/13.11.2025 al Compartimentului Urbanism, amenajarea teritoriului din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului orașului Deta prin care se propune stabilirea locurilor pentru vânzarea produselor din autovehicule și practicarea comerțului ambulant, în afara piețelor organizate;

c) avizul consultativ al Comisiei Urbanism a Consiliului local.

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al orașului deta

adoptă prezenta hotărâre.

Art. 1 - Se stabilesc următoarele locuri pentru vânzarea de produse din autovehicule și/sau practicarea comerțului ambulant, după cum urmează:

- Str. Mihai Eminescu;

- Str. Victoriei – în fața la SC Palco SRL;

- Str. Târgul Mare – zona limitrofă pieței;

- Pe alee, la intrarea în Parcul orașului Deta;

- Str. Revoluției și în zona limitrofă Pieței agroalimentare și a târgului;

- str. Trandafirilor intersecția cu Str. Ștefan cel Mare până la intrarea în cimitir;

- În parcarea ESSEGI TEX SRL doar pentru caravane (informare, consultații, etc.);

- Satul Opatita – în zona limitrofă Căminului cultural.

Art. 2 - Pentru ocuparea domeniului public sau privat se datorează taxele stabilite de Consiliul local al orașului Deta. 

Art. 3 – Se abrogă Hotărârea Consiliului local nr. 23/1998 privind stabilirea locurilor pentru vânzarea de  produse din autovehicule, practicarea comerțului ambulant și pentru modificarea Hotărârii nr. 122/1997 a Consiliului local al orasului Deta.

Art. 4 - Prezenta hotărâre se comunică, prin intermediul secretarului general al orașului, în termenul prevăzut de lege:

- Instituţiei Prefectului - Judeţul Timiş;

- Primarului oraşului Deta;

- Compartimentului Administraţie publică, protocol;

- Serviciului Buget, contabilitate, finanţe, taxe şi impozite;

- Compartimentului Urbanism, amenajarea teritoriului;

- Compartimentului Control comercial;

- Poliției orașului Deta;

- prin afișare și publicare pe site-ul www.detatm.ro – Monitorul oficial local.

INIȚIATOR PROIECT:

PRIMARUL ORAȘULUI DETA

Petru ROMAN

AVIZEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL ORAȘULUI DETA

Coralia SCULEAN

Rezultate voturi