Nr. 251 / 29.08.2024
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici, actualizați la faza PT pentru obiectivul de investiții ,,Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 77 - Strada Bejan din Municipiul Deva”

Hotărâre

România

România

Județul Hunedoara

Consiliul Local al municipiului Deva

Municipiul Deva

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 251 din 29.08.2024

privind aprobarea Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici, actualizați la faza PT pentru obiectivul de investiții ,,Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 77 - Strada Bejan din Municipiul Deva”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:


Ordonanța de urgență a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență,

Hotărârea Guvernului nr.209/2022 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr.124/2021 privind stabilirea cadrului instituțional și financiar pentru gestionarea fondurilor europene alocate României prin Mecanismul de redresare și reziliență, precum și pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr.155/2020 privind unele măsuri pentru elaborarea Planului național de redresare și reziliență necesar României pentru accesarea de fonduri externe rambursabile și nerambursabile în cadrul Mecanismului de redresare și reziliență,

Ordinul nr.444/2022 al Ministrului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului național de redresare și reziliență în  cadrul apelurilor de proiecte  Componenta C5 - Valul Renovării, Axa 1 – Schema de Granturi pentru eficiență energetică și reziliență în clădiri rezidențiale multifamiliale Operațiunea A3: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor rezidențiale multifamiliale și ale Ordinului nr.2612/2022 pentru modificarea și completarea Ghidurilor Specifice – Condiții de accesare a fondurilor europene aferente Planului național de redresare și reziliență – componenta 5 – Valul renovării,

Art.129 alin.2 lit.”b” și ”d”, alin.4 lit.”d”, alin.7 lit.”k”, alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,


Ținând cont de:

Faptul că:

- Prin Hotărârea Consiliului local nr.578/27.12.2022 a fost aprobată documentația tehnico-economică - faza Documentație de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și indicatorii tehnico-economici pentru proiectul „Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 77 - Strada Bejan din Municipiul Deva”,

- Pentru finanțarea proiectului mai sus menționat se are în vedere accesarea fondurilor nerambursabile prin depunerea unei cereri de finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021 – 2027, Prioritatea 3 - O regiune cu orașe prietenoase cu mediul, Obiectivului specific RSO 2.1. Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Intervenția Regională 3.1.A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale,

- Obiectivul Intervenției Regionale 3.1.A Eficiență energetică în clădiri rezidențiale, în cadrul căreia se dorește obținerea finanțării, este îmbunătățirea performanțelor energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în sectorul clădirilor rezidențiale multifamiliale din mediul urban în vederea combaterii schimbărilor climatice,


Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.270/2024, Referatul de aprobare nr.270/2024 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea Devizului general și a indicatorilor tehnico-economici, actualizați la faza PT pentru obiectivul de investiții ,,Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 77 - Strada Bejan din Municipiul Deva”,

Raportul Serviciului programe dezvoltare nr.83185/20.08.2024,

Avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget-finanțe nr.1265/82285/28.08.2024, precum și avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.1460/82282/28.08.2024,


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.


Art.1. - Se aprobă Devizul general actualizat la faza PT pentru obiectivul de investiții ,,Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 77 - Strada Bejan din Municipiul Deva”, conform Anexei nr.1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - Valoarea totală a investiției, conform Devizului general actualizat la faza Proiect tehnic este de 3.866.162,10 lei fără TVA, respectiv 4.595.162,20 lei cu TVA, din care C+M este de 2.665.408,53 lei fără TVA, respectiv 3.171.836,15 lei cu TVA.

Art.3. - Se aprobă indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT pentru obiectivul de investiții ,,Creșterea eficienței energetice a blocului de locuințe 77 - Strada Bejan din Municipiul Deva” conform Anexei nr.2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.4. - Finanțarea investiției se va face prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 4, Obiectivul specific 2.8, Intervenția regională 4.1, în procentele stabilite prin Ghidul solicitantului, respectiv 85% din totalul cheltuielilor eligibile din FEDR, 13% din bugetul de stat și 2% din totalul cheltuielilor eligibile, la care se adaugă cheltuieli neeligibile/conexe, după caz, fiind suportate din bugetul general al municipiului Deva.

Art.5. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.6. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se împuterniceşte Direcţia tehnică și Direcția economică prin compartimentele de specialitate.




Art.7.  - Prezenta hotărâre se comunică: 

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Direcției tehnice;

- Direcţiei economice;

- Serviciului programe dezvoltare;

- Serviciului evidență proiecte, investitori, relații externe.


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioan-Dorin PETRUI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Oana-Diana MURA

PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

anterioare atestării autenticității Hotărârii Consiliului Local nr. 251 / 29.08.2024

PROCEDURA DE VOT UTILIZATĂ Vot prin ridicarea mâinii individual
HOTĂRÂRE CU CARACTER INDIVIDUAL
0Hotărâre care se adoptă cu votul:
majorității absolute a consilierilor locali în funcție
Voturi necesare 11
1 Numărul consilierilor locali, potrivit legii 21
2 Numărul consilierilor locali în funcție 21
3 Numărul consilierilor locali prezenți la adoptarea hotărârii 19
4 Numărul voturilor „PENTRU” 19
5 Numărul voturilor „ÎMPOTRIVĂ” Voturile „ABȚINERE” se numără la voturile „ÎMPOTRIVĂ”. 0
6 Numărul voturilor „ABȚINERE” 0
7 Numărul consilierilor locali care absentează motivat 2
8 Numărul consilierilor locali care absentează nemotivat 0
9 Numărul consilierilor locali care nu iau parte la deliberare și la adoptarea hotărârii, neavând drept de vot 0
PROCEDURI ADMINISTRATIVE OBLIGATORII,

ulterioare adoptării Hotărârii Consiliului Local nr. 251 / 29.08.2024

Nr.
crt.
OPERAȚIUNI EFECTUATE Data
0 1 2
1 Adoptarea hotărârii 29.08.2024
2 Comunicarea către primar 03.09.2024
3 Data până la care hotărârea trebuie comunicată prefectului, potrivit legii 11.09.2024
4 Comunicarea către prefectul județului 03.09.2024
5 Comunicarea către persoanele cărora li se adresează
6 Devine obligatorie sau produce efecte juridice începând cu