Nr. 550 / 29.12.2025
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate cu elemente de D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare Piața Cetății Deva”

Inițiator proiect

Lucian Ioan RUS

Primarul municipiului

Hotărâre

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 550 din 29.12.2025

privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate cu elemente de D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare Piața Cetății Deva”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

Hotărârea Guvernului României nr.907/2016, privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,

Art.129 alin.2 lit.”b” și ”d”, alin.4 lit.”d”, alin.7 lit.”k”, alin.14  din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Ținând cont de:

Faptul că pentru finanțarea proiectului „Modernizare Piața Cetății Deva” se are în vedere accesarea fondurilor nerambursabile prin depunerea unei cereri de finanțare în cadrul Programului Regional Vest 2021 – 2027, Prioritatea 7 – Regiune pentru cetățeni, Obiectivul specific 5.1. Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Intervenția Regională 7.1.B New European Bauhaus – Proiecte-pilot,

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.589/2025, Referatul de aprobare nr.589/2025 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea şi oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea documentației tehnico-economice – faza Studiu de fezabilitate cu elemente de D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare Piața Cetății Deva”,

Raportul Direcției tehnice nr.145206/23.12.2025,

Avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget-finanțe nr.372/110818/29.12.2025, precum și de avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.489/110817/29.12.2025,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință extraordinară, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Se aprobă documentația tehnico-economică – faza Studiu de fezabilitate cu elemente de D.A.L.I. și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții „Modernizare Piața Cetății Deva”, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - Valoarea totală estimată a investiției este de 13.348.146,43 lei fără TVA, respectiv 16.129.245,26 lei cu TVA, din care C+M este de 9.528.970,82 lei fără TVA, respectiv 11.530.054,69 lei cu TVA, conform Devizului general -  Anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. - Finanțarea investiției se va face prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 7 – Regiune pentru cetățeni, Obiectivul specific 5.1. Promovarea dezvoltării integrate și incluzive în domeniul social, economic și al mediului, precum și a culturii, a patrimoniului natural, a turismului sustenabil și a securității în zonele urbane, Intervenția Regională 7.1.B New European Bauhaus – Proiecte-pilot, în procentele stabilite prin Ghidul solicitantului, respectiv 85% din totalul cheltuielilor eligibile din FEDR, 13% din bugetul de stat și 2% din totalul cheltuielilor eligibile, la care se adaugă cheltuieli neeligibile/conexe, după caz, fiind suportate din bugetul  general al municipiului Deva.  

Art.4. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Direcția tehnică și Direcția economică,  prin structurile de specialitate. 

Art.6.  - Prezenta hotărâre se comunică: 

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Direcției tehnice;

- Direcţiei economice;

- Serviciului evidență proiecte, investitori, relații externe;

- Serviciului programe dezvoltare.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Lucian-Marius MARA

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Florina-Doris VISIRIN