Nr. 81 / 26.02.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind însușirea documentației de primă înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a unui imobil în suprafață de 19 mp înscris în inventarul domeniului public al municipiului Deva, Aleea Moților, poziția 351

Inițiator proiect

Lucian Ioan RUS

Primarul municipiului

Hotărâre

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 81 din 26.02.2026

privind însușirea documentației de primă înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a unui imobil în suprafață de 19 mp înscris în inventarul domeniului public al municipiului Deva, Aleea Moților, poziția 351

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.27 alin.1 și alin.2, art.40 alin.2.1, alin.3 lit.”b”, alin.3.1 din Legea nr.7/1996 a cadastrului și publicității imobiliare, republicată,

Art.18 lit.”e”, art.127 alin.1, art.128 alin.1, art.129 alin.1 și alin.2, art.130 alin.1 lit.”a” și alin.6 din Ordinul nr.600 din 8 februarie 2023 al Agenției Naționale de Cadastru și Publicitate Imobiliară pentru aprobarea Regulamentului de recepție și înscriere în evidențele de cadastru și carte funciară;

Art.879 alin.2 și alin.5 din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;

Hotǎrârea Guvernului nr.392/14.05.2020 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public și privat al comunelor, al orașelor, al municipiilor și al județelor;

Art.129 alin.2 lit.”c”, alin.14, art.287 lit.”b” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul aministrativ,cu modificările și completările ulterioare,

 

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.95/2026, Referatul de aprobare nr.95/2026 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, privind însușirea documentației de primă înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară a unui imobil în suprafață de 19 mp, înscris în inventarul domeniului public al municipiului Deva, Aleea Moților, poziția 351,

Raportul Direcției administrarea domeniului public și privat nr.19578/20.02.2026,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.77/110815/25.02.2026, precum și de avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.47/110817/25.02.2026,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. g) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.


Art.1. - Se însușește documentația de primă înscriere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, întocmită de topograf autorizat Crișan Sorin-Ioan pentru imobilul în suprafață de 19 mp înscris în inventarul domeniului public al municipiului Deva, Aleea Moților, poziția 351, prezentată în Anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - Se aprobă dezlipirea imobilului înscris în C.F. nr.4830 Deva, cu număr topografic 3756/48/257/122 cu suprafața totală de 119.505 mp, situat în intravilanul municipiului Deva, Aleea Moților, județul Hunedoara, în 2 loturi, după cum urmează:

Lotul 1- teren în suprafață de 19 mp, municipiul Deva, Aleea Moților, județul Hunedoara, proprietatea municipiului Deva, domeniul public;

Lotul 2 - restul terenului se va reînscrie în favoarea vechiului proprietar tabular.

Art.3. - Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuterniceşte Serviciul cadastru, fond funciar și Serviciul administrarea domeniului public și privat.

Art.4. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.5. - Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituţiei Prefectului judeţului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Direcției administrarea domeniului public și privat;

- Serviciului cadastru, fond funciar;

- Serviciului administrarea domeniului public și privat. 


PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Octavian-Cristinel TABAC

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Florina-Doris VISIRIN