Nr. 102 / 02.03.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea Componentei integrale a planului de selecție în procesul de recrutare și selecție pentru două posturi de administratori ai societății Salubrizare Deva S.R.L.

Inițiator proiect

Lucian Ioan RUS

Primarul municipiului

Hotărâre

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 102 din 02.03.2026

privind aprobarea Componentei integrale a planului de selecție în procesul de recrutare și selecție pentru două posturi de administratori ai societății Salubrizare Deva S.R.L.

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Prevederile art.3 alin.1 lit.”a” și ”c” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.109/2011 privind guvernanța corporativă a întreprinderilor publice, cu modificările și completările ulterioare,

Prevederile art.10, alin.4 și ale art.12 alin.3 din Anexa nr.1 la Hotărârea Guvernului nr.639/2023 pentru aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.109/2011,

Prevederile art.92 alin.1, alin.2 lit.”b”, art.129 alin.1, alin.2 lit.”a”, alin.3 lit.”d”, alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,


Ținând cont de:

Faptul că proiectul Planului de selecţie - Componenta integrală pentru desemnarea administratorilor societății "Salubrizare Deva S.R.L.", a fost elaborat de către Comisia de selecție și nominalizare și înregistrat sub nr.18027/17.02.2026, fiind publicat în aceeași dată, respectiv 17.02.2026, pe pagina de internet www.primariadeva.ro și pe pagina de internet a întreprinderii publice https://www.salubrizaredeva.ro,


Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.104/2026, Referatul de aprobare nr.104/2026 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea Componentei integrale a planului de selecție în procesul de recrutare și selecție pentru două posturi de administratori ai societății Salubrizare Deva S.R.L.,

Raportul Direcției juridice, administrație publică locală nr.22520/27.02.2026,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor, agricultură nr.95/110815/02.03.2026, avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.60/110817/02.03.2026, precum și avizul  Comisiei pentru sănătate, protecţia mediului înconjurător, protecţie socială şi servicii publice nr.24/110821/02.03.2026,


În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință extraordinară, adoptă prezenta hotărâre.



Art.1. - Se aprobă Componenta integrală a planului de selecție în procesul de recrutare și selecție pentru două posturi de administratori ai societății „Salubrizare Deva S.R.L.”, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. – Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.

Art.3. – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Primarul municipiului Deva, Direcția juridică, administrație publică locală, Comisia de selecție și nominalizare constituită prin Hotărârea Consiliului local Deva nr.356/2025, precum și societatea Salubrizare Deva S.R.L.

Art.4. – Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituției Prefectului județului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Direcției juridice, administrație publică locală;

- Comisiei de selecție și nominalizare;

- Societății Salubrizare Deva S.R.L.

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Octavian-Cristinel TABAC

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Florina-Doris VISIRIN