Nr. 370 / 28.09.2026
Caracter individual

HOTĂRÂRE

privind aprobarea documentației tehnico-economice faza D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Consolidare locală împrejmuire exterioară – Școala Generală nr.6 - Str. Bejan nr.10, municipiul Deva”

Inițiator proiect

Lucian Ioan RUS

Primarul municipiului

Hotărâre

HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL

Nr. 370 din 28.09.2026

privind aprobarea documentației tehnico-economice faza D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Consolidare locală împrejmuire exterioară – Școala Generală nr.6 - Str. Bejan nr.10, municipiul Deva”

Analizând temeiurile juridice, respectiv:

Art.44 alin.1 din Legea nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

Hotărârea Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările și completările ulterioare,

Art.129 alin.2 lit.”b”, alin.4 lit.”d”, alin.14 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Luând act de:

Proiectul de hotărâre nr.396/2026, Referatul de aprobare nr.396/2026 prezentat de Primarul municipiului Deva, domnul Lucian Ioan Rus, din care reiese necesitatea și oportunitatea adoptării unei hotărâri privind aprobarea documentației tehnico-economice faza D.A.L.I. și a indicatorilor tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Consolidare locală împrejmuire exterioară – Școala Generală nr.6 – Str. Bejan nr.10, municipiul Deva”, 

Raportul Direcției tehnice nr.103769/24.09.2026,

Avizul Comisiei pentru administraţie publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi a libertăţilor cetăţenilor nr.355/110815/25.09.2026, avizul Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget-finanțe nr.253/110818/25.09.2026, avizul Comisiei de organizare şi dezvoltare urbanistică, administrarea domeniului public şi privat al municipiului, realizarea lucrărilor publice, conservarea monumentelor istorice şi de arhitectură nr.275/110817/25.09.2026, precum și de avizul Comisiei pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură, activităţi sportive şi de agrement nr.93/110820/25.09.2026,

În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) și alin. (3) lit. a) coroborat cu art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Consiliul local al municipiului deva

întrunit în ședință ordinară, adoptă prezenta hotărâre.

Art.1. - Se aprobă documentația tehnico-economică faza D.A.L.I. și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții ”Consolidare locală împrejmuire exterioară – Școala Generală nr.6 – Str. Bejan nr.10, municipiul Deva” conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.2. - Valoarea totală estimată a investiției este de 165.973,07 lei, fără TVA, respectiv 200.600,83 lei, cu TVA, din care C+M este de 98.085,57 lei, fără TVA, respectiv 118.683,54 lei, cu TVA, conform Devizului General – Anexa nr.2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.

Art.3. - Finanțarea investiției se va face din bugetul general al municipiului Deva, Cap.65.02 Învățământ.

Art.4. - Prezenta hotărâre poate fi atacată potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările și completările ulterioare.      

Art.5. - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se împuternicește Direcția tehnică și Direcția economică, prin structurile de specialitate.

Art.6. - Prezenta hotărâre se comunică:

- Instituției Prefectului județului Hunedoara;

- Primarului municipiului Deva;

- Direcției tehnice;

- Direcției economice;

- Liceului Tehnologic Energetic ”Dragomir Hurmuzescu”.

 

PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,

Ioan-Dorin PETRUI

CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:

SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI DEVA,

Bogdan-Ciprian BĂLAN