România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

ROMANIA

JUD. HUNEDOARA

MUNICIPIUL DEVA

PRIMARUL

 

 

REFERAT DE APROBARE

pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.474/2022, privind finanțarea burselor şcolare aferente anului şcolar 2022-2023 pentru elevii care frecventează cursurile de zi, în  unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Deva, subordonate Consiliului local al municipiului Deva

 

 

Potrivit prevederilor art.82 alin.1 din Legea Educației Naționale nr.1/2011, cu modificările şi completarile ulterioare, elevii de la cursurile cu frecvență din învățământul preuniversitar de stat, pot beneficia de burse de merit, studiu, performanță și burse de ajutor social.

De asemenea potrivit art.105 alin.2, din actul normativ mai sus menționat, cheltuielile cu bursele elevilor fac parte din finanțarea complementară, care se asigură din bugetele locale ale unităţilor administrativ-teritoriale de care aparţin unităţile de învăţământ preuniversitar şi din sume defalcate din taxa pe valoarea adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinaţie.

În conformitate cu prevederile Ordinului nr 5379/2022 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, criteriile specifice de acordare a burselor de performanță, de studiu, de merit și a celor de ajutor social, se stabilesc anual în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ, în limitele fondurilor repartizate şi în raport cu integralitatea efectuării de către elevi a activităţilor şcolare.

Potrivit Legii educației naționale nr.1/2011 cuantumul unei burse acordate şi numărul acestora se stabilesc anual prin hotărâre a consiliului local. 

Bursele de ajutor social acordate elevilor se pot revizui lunar, la cererea beneficiarilor, în funcţie de modificările intervenite în situaţia şcolară a elevilor, conform art.16 alin.1 din Ordinul nr. 5379/2022,

În ședința Consiliului local din data de 27 octombrie 2022 a fost aprobată Hotărârea Consiliului local nr.474/2022, privind finanțarea burselor şcolare aferente anului şcolar 2022-2023 pentru elevii care frecventează cursurile de zi, în   unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Deva, subordonate Consiliului local al municipiului Deva. Prin această hotărâre au fost aprobate un număr de 26.346 burse şcolare pentru elevii din învățământul preuniversitar de pe raza municipiului Deva, în sumă totală de 4.791.983,00 lei, aferente anului școlar 2022-2023. Ulterior această hotărâre a suferit mai multe modificări.

Prin adresa Colegiului Național Pedagogic „Regina Maria” Deva nr. 1368/17.03.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr. 30862/20.03.2023, se solicită suplimentarea numărului burselor de ajutor social aferente anului școlar 2022-2023, cu un numar de o bursă de ajutor social.

Deasemenea, Colegiului Național „Decebal” Deva solicita prin adresa nr. 1124/01.03.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva cu nr.23628/02.03.2023, suplimentarea numărului burselor de ajutor social aferente anului școlar 2022-2023, cu un număr de o bursă de ajutor social.

În considerarea celor expuse mai sus, se suplimentează numărul de burse şcolare aferente anului școlar 2022-2023, rezultand un număr de 10.243 burse de ajutor social în valoare de 2.048.600,00 lei, rezultând un numar total de 26.635 burse şcolare în valoare totală de 4.851.178,00 lei pentru elevii care frecventează cursurile de zi, în unitățile de învățământ preuniversitar de stat, de pe raza municipiului Deva, subordonate Consiliului local Deva.

În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.82 alin.1 și 2, ale art.105 alin.2 lit.”d” din Legea   educației naționale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare, ale Ordinului nr.5379/2022 privind aprobarea Criteriilor generale de acordare a burselor elevilor din învățământul preuniversitar de stat, ale Ordinului nr.4.742/2016 pentru aprobarea Statutului elevului, cu modificările și completările ulterioare, precum și ale Hotărârii Guvernului nr.1.138/2022 pentru aprobarea cuantumului minim al burselor lunare de performanţă, de merit, de studiu şi de ajutor social pentru elevii din învăţământul preuniversitar cu frecvenţă, care se acordă în anul şcolar 2022-2023, şi pentru stabilirea termenelor de plată a acestora.

În temeiul art.129 alin.2 lit.”d”, alin.7 lit.”a”, al art.139 alin.3 lit.”a” şi al art. 196 alin.1 lit.”a„ din Ordonanţa de urgenă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local proiectul de hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local nr.474/2022, privind finanțarea burselor şcolare aferente anului şcolar 2022-2023 pentru elevii care frecventează cursurile de zi, în  unitățile de învățământ preuniversitar de pe raza municipiului Deva, subordonate Consiliului local al municipiului Deva.

 

 

 

 

                                                                               PRIMAR,

                                                                        Nicolae-Florin Oancea