ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
PRIMARUL
REFERAT DE APROBARE
privind participarea Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva în calitate de coorganizator alături de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, pentru susținerea evenimentului ”Copilărie în siguranță”, ediția a II-a, desfășurat în data de 31 mai 2023
Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara prin adresa nr.1762/09.05.2023, înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.49934/09.05.2023, solicită continuarea colaborării în organizarea celei de-a doua ediții a evenimentului ”Copilărie în siguranță”, organizat la data de 31 mai 2023, în Piața Unirii din municipiul Deva, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului.
Scopul evenimentului este de a oferi copiilor posibilitatea de a explora infrastructura și dotările instituțiilor care asigura siguranța copiilor, precum și de a participa la trei concursuri educaționale cu tematica siguranței copiilor.
Evenimentul ”Copilărie în siguranță”, ediția a II-a va fi destinat preșcolarilor și elevilor din municipiul Deva și are ca obiective îmbunătățirea nivelului de cunoaștere și respectare a normelor legislative precum și conștientizarea pericolelor la care se expun cei care încalcă regulile; eficientizarea modului de punere în aplicare a normelor legislative privind prevenirea delicvenței juvenile și a victimizării minorilor, atât în unitățile de învățământ preuniversitar, cât și în afara acestora; creșterea capacității de soluționare non violentă a conflictelor în rândul preșcolarilor/elevilor care manifestă comportamente antisociale; desfășurarea de activități interactive în sprijinul minorilor pentru a cunoaște legislația, pedepsele aplicate în cazul încălcării acestora, limitele răspunderii penale și contravenționale a minorilor, precum și a atitudinii pe care trebuie să o adopte pentru a nu devenii victime.
În parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, vor colabora mai multe instituții, printre care Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara, Inspectoratul de Jandarmi Județean ”Decebal” Hunedoara, Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Iancu de Hunedoara” Hunedoara, Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională Hunedoara, Centrul de Prevenire, Evaluare și Consiliere Antidrog Hunedoara, Agenția Națională Împotriva Traficului de Persoane – Centrul Regional Alba-Iulia și Instituția Prefectului Județului Hunedoara.
În vederea participării Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva în calitate de coorganizator alături de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara pentru susținerea organizării și desfășurării evenimentului ”Copilărie în siguranță”, ediția a II-a, desfășurat în data de 31 mai 2023, se va aloca de la bugetul local, suma de 800 lei - cu TVA inclus, reprezentând contribuția Consiliului local al municipiului Deva în calitate de coorganizator în cadrul evenimentului.
În conformitate cu prevederile Legii nr.273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, ale art.105 alin.2 lit.”h”, din Legea educației nationale nr.1/2011, cu modificările și completările ulterioare,
În temeiul art.129 alin.2 lit.”e”, alin.9 lit.”a”, alin.14 precum și art.139 alin.3 lit.”f” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliul local proiectul de hotărâre privind participarea Municipiului Deva prin Consiliul local al municipiului Deva în calitate de coorganizator alături de Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, pentru susținerea evenimentului ”Copilărie în siguranță”, ediția a II-a, desfășurat în data de 31 mai 2023.
Primar,
Nicolae-Florin Oancea