România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

 

ROMÂNIA

JUDEŢUL HUNEDOARA 

MUNICIPIUL DEVA

PRIMAR

 

 

REFERAT DE APROBARE

la proiectul de hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor

 de Intervenții pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare Grădinița cu Program 

Prelungit nr.7 - strada Aurel Vlaicu, municipiul Deva”

 

 

            Prin reabilitarea Grădiniței cu Program Prelungit nr.7 - strada Aurel Vlaicu, municipiul Deva”  se dorește aducerea imobilului cât mai aproape de cerințele de siguranță și confort prevăzute de legislația în vigoare pentru unitățile de învățământ preșcolar, precum și creșterea capacității educaționale, respectiv creșterea numărului de locuri de la 80 în prezent la 100 de locuri în urma reabilitării.

Investiţia tratează aspecte legate de îmbunătățirea și modernizarea sistemului de învățământ în general și a celui preșcolar în acest caz, prin extinderea și modernizarea clădirii situate în municipiul Deva, str.Aurel Vlaicu, nr.3 unde se află Grădinita cu Program Prelungit nr.6, administrată de către Grădinița cu Program Prelungit nr. 7 Deva.

Imobilul supus reabilitării este o construcție cu regimul de înălțime S+P, care a fost proiectată ca locuință familială privată. În anul 1948 imobilul a fost trecut în proprietatea Statului Român și a fost transformat în grădiniță. De-a lungul timpului, imobilul a fost supus unor lucrări de reparații și igienizare, însă acestea s-au rezumat la remedierea unor defecțiuni punctuale și modernizări parțiale - tâmplărie exterioară, instalații sanitare și termice, pardoseli. Consumul sporit de energie electrică a condus, în timp, la numeroase defecțiuni, potențial periculoase prin riscul de declanșare a unui incendiu.   

           Soluțiile tehnice recomandate în cadrul Expertizei Tehnice și a Auditului Energetic, preluate în cadrul documentației D.A.L.I., vor conduce la îmbunătățirea performanțelor energetice ale clădirii, la reducerea consumului energetic și a emisiilor poluante, cu impact direct asupra creșterii calității gradului de confort și a actului educațional.

           Soluția recomandată în cadrul documentației D.A.L.I. constă în extinderea pe verticală a clădirii prin realizarea unei mansarde și a unei terase circulabile. Prin păstrarea amprentei la sol a clădirii nu se afectează spațiul destinat activităților în aer liber ale copiilor - joacă, recreere, odihnă sau educație.

Conform Devizului General al obiectivului de investiţii „Reabilitare Grădinița cu Program Prelungit nr.7 - strada Aurel Vlaicu, municipiul Deva”, elaborat ca parte a D.A.L.I., valoarea totală a lucrărilor este de 16.999.176,08 lei cu TVA, din care C+M = 12.369.363,44 lei cu TVA.

Finanțarea acestor lucrări se va face din Bugetul General al Municipiului Deva pentru anul 2023, Cap. 65 - „Învățământ”, Titlul 71. 

În conformitate cu prevederile art.44 alin.1, al art.45 alin.1 din Legea nr.273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit.„b”, alin. 4 lit.„d”, art.139 alin.3 lit.„a” și al art.196, alin.1, lit. „a” din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, 

Supun atenţiei comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului Local, proiectul de hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice faza D.A.L.I. pentru obiectivul de investiţii "Reabilitare Grădinița cu Program Prelungit nr.7 – strada Aurel Vlaicu, municipiul Deva”.

 

 

 

PRIMAR,

Nicolae - Florin OANCEA