România

România

Județul Hunedoara

Municipiul Deva

Municipiul Deva

Referat de aprobare

privind vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 6,58 mp, înscris în CF nr.63927, proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, Str. Mareșal Averescu, nr.1, județul Hunedoara 

 

Prin cererea înregistrată la Primăria municipiului Deva sub nr.23264/03.03.2021, SC. TMT Media International SRL, reprezentată prin domnul Popescu Valentin Vasile, în calitate de administrator al societății, solicită cumpărarea terenului în suprafață de 6,58 mp, situat în municipiul Deva, Str. Mareșal Averescu, nr.1, județul Hunedoara, înscris în CF nr.63927, teren pe care este edificată  o construcție - bloc de locuințe cu spatii comerciale la parter, unde SC. TMT Media International SRL are în proprietate spațiile comerciale P5 și P8.

Din Raportul de evaluare nr.81667/07.08.2023, întocmit de către evaluator autorizat domnul Șendroni Mihai - S.C. Gama Eval Invest S.R.L - membru ANEVAR, pentru imobilul teren în suprafață de 6,58 mp, situat în municipiul Deva, Str. Mareșal Averescu, nr.1, judeţul Hunedoara, înscris în CF nr.63927, s-a calculat valoarea de 7.755,20 lei, respectiv 1,178,60   lei/mp, la care se adaugă T.V.A.

Valoarea de inventar a terenului mai sus menționat este de 5.375,86 lei, conform fişei mijlocului fix nr.89000769.

În cazul în care pe terenul de sub construcție trec rețele de utilități și este necesară intervenția la aceste rețele, proprietarul va permite instituțiilor abilitate să realizeze această intervenție, în mod gratuit, reparațiile ulterioare asupra construcției fiind în sarcina proprietarului.

Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului local nr.428/2020, privind numirea comisiei de evaluare a ofertelor pentru licitațiile publice, a negocierilor directe privind vânzarea, închirierea sau concesionarea bunurilor aparținând domeniului public sau privat al municipiului Deva, precum și pentru achiziționarea și/sau închirierea de imobile, cu modificările și completările ulterioare,

În temeiul art.129 alin.2 lit.”c” şi alin.6 lit.“b”, al art.139 alin.2, precum și al art.364 alin.1 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,

Supun atenției comisiilor de specialitate și plenului Consiliului local al municipiului Deva proiectul de hotărâre privind vânzarea prin negociere directă a unui teren în suprafaţă de 6,58 mp, înscris în CF nr.63927, proprietatea privată a municipiului Deva, situat în Deva, Str. Mareșal Averescu, nr.1,  județul Hunedoara.

 

 

                                                                                          PRIMAR,

                                                                         NICOLAE-FLORIN OANCEA