ROMÂNIA
JUDEŢUL HUNEDOARA
MUNICIPIUL DEVA
DIRECŢIA TEHNICA
SERVICIUL PROGRAME DEZVOLTARE
RAPORT
privind aprobarea implementării etapei a II - a a proiectului <Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna”>, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile
Serviciul Programe Dezvoltare din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Deva, analizând Referatul de aprobare la proiectul de hotărâre privind aprobarea implementării etapei a II - a a proiectului <Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna”>, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens-co finanțare, cheltuieli neeligibile, iniţiat de Primarul municipiului Deva, domnul Nicolae-Florin Oancea, supune atenţiei următoarele:
În data de 28.12.2018 s-a semnat Contractul de finanţare nr.3656 între Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administratiei Publice, în calitate de Autoritate de Management pentru POR 2014-2020 prin Agenţia pentru Dezvoltare Regională – Regiunea Vest, în calitate de Organism Intermediar pentru POR 2014-2020 şi Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Deva, în calitate de beneficiar pentru proiectul <Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale ”Andrei Șaguna”> Deva, cod SMIS 121314, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10 Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, Prioritatea de investiție 10.1.
Contractul de finanțare nr.3656/28.12.2018 a fost modificat ulterior după cum urmează: în data de 20.07.2022 s-a încheiat Actul adițional nr.1 privind modificarea bugetului proiectului; în data de 16.10.2023 s-a încheiat Actul adițional nr.2 privind modificarea bugetului proiectului și prelungirea duratei de implementare a proiectului până la data de 31.12.2023.
Astfel a fost adoptată Hotărârea Consiliului local nr.276/2018, privind aprobarea proiectului <Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale ”Andrei Șaguna”>, cod SMIS 121314 și a cheltuielilor aferente, cu modificările și completările ulterioare, precum și Hotărârea Consiliului local nr.20/2021, privind aprobarea indicatorilor tehnico economici pentru obiectivul de investiție <Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale ”Andrei Șaguna”>, cu modificările și completările ulterioare.
Pe parcursul implementării proiectului s-au înregistrat decalări de termene în implementarea acestuia faţă de calendarul activităţilor programat în anexa la contractul de finanțare nr. 3656/28.12.2018.
În data de 16.11.2021 s-a încheiat contractul de lucrări nr.119569, având ca obiect executarea lucrărilor pentru realizarea obiectivului <Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale ”Andrei Șaguna”>, cod SMIS 121314, dar constructorul nu a finalizat lucrările în perioada contractată din cauza crizelor provocate de pandemia de COVID-19 și de războiul izbucnit în Ucraina, care au dus la fluctuații de personal și au îngreunat aprovizionare cu materiale.
Având în vedere aceste aspecte, constructorul nu a finalizat lucrările în perioada contractată, la această dată lucrările fiind realizate în proporție de 85%.
Municipiul Deva a făcut toate demersurile posibile pentru a se finaliza contractul de lucrări și cel de finanţare în termenul asumat, dar pentru finalizarea lucrărilor, finalizarea procedurilor de achiziție dotări sportive și cabinet medical, precum și integrarea dotărilor în procesul educațional, elaborarea certificatelor de performanță energetică la finalizarea lucrărilor, perioada de implementare rămasă până în data de 31.12.2023 nu este suficientă.
Pentru derularea activităților prevăzute în cadrul proiectului, în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor și indicatorilor, și asigurării funcționalității proictului, în conformitate cu Instrucțiunea nr. 207/31.10.2023, emisă de Autoritatea de Management pentru Programul Operațional Regional 2014-2020, se impune prelungirea duratei de implementare a proiectului cu 12 luni de la data finalizării perioadei de eligibilitate a cheluielilor, respectiv de la data de 31.12.2023, dar nu mai târziu de data de 31.12.2024.
În data de 31.10.2023 a fost emisă Instrucțiunea nr.207 a Autorității de Management Programul Operațional Regional 2014-2020 privind acțiunile AM/OI de pregătire în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2014-2020 pentru proiectele care au fost incluse în Lista proiectelor etapizate/nefinalizate/nefuncționale, precum și Ordinul nr.4008/23.10.2023 emis de Ministrul investițiilor și proiectelor europene privind modificarea Anexei 10.8 ”Model orientativ contract de finanțare” la Ghidul solicitantului, care precizează posibilitatea prelungirii contractului de finanțare până cel târziu la data de 31.12.2024, în scopul îndeplinirii integrale a obiectivelor și indicatorilor și a asigurării functionalității proiectului cu suportarea de la bugetul general aferent anului 2024 a sumelor care nu vor fi plătite până la data limită de 31.12.2023.
În această situație, proiectul a fost inclus de catre ADR Vest pe Lista proiectelor propuse pentru etapizare din PR Vest 2021-2027, care a fost aprobată în Comitetul de monitorizare a POR 2014-2020.
Valoarea estimată la data prezentei necesară finalizării integrale a proiectului <Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna”>, până la data de 31.12.2024, este în cuantum de 7.646.151,81 lei cu TVA și se va introduce în bugetul general al Municipiului Deva pe anul 2024.
În temeiul prevederilor Ordonanței de urgență nr.36/2023 privind stabilirea cadrului general pentru închiderea programelor operaţionale finanţate în perioada de programare 2014-2020, cu modificările și completările ulterioare, ale Instrucțiunii nr.207/31.10.2023 a Autorității de Management Programul Operațional Regional 2014-2020 privind acțiunile AM/OI de pregătire în vederea închiderii Programului Operațional Regional 2014-2020 și ale Ordinului nr.4008/23.10.2023 emis de Ministrul investițiilor și proiectelor europene privind modificarea Anexei 10.8 ”Model orientativ contract de finanțare” la Ghidul solicitantului, Condiții generale pentru accesarea fondurilor în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, aprobat prin Ordinul ministrului dezvoltării regionale și administrației publice nr. 1021/2015,
În conformitate cu prevederilor art.129 alin.2 lit.“b” și ”d”, alin.4 lit.”a”, alin.7 lit.”a”, alin.14 şi ale art.139 alin.3 lit.”a” din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
Supunem atenţiei comisiilor de specialitate şi plenului Consiliului local proiectul de hotărâre privind aprobarea implementării etapei a II - a a proiectului <Reabilitarea, modernizarea clădirilor și echiparea infrastructurii educaționale a Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna”>, în cadrul Programului Regional Vest 2021-2027, în scopul finalizării integrale, precum și susținerea cheltuielilor necesare în acest sens - cofinanțare, cheltuieli neeligibile.
Direcţia juridică și administrație publică locală Director Executiv MURA Oana
Direcția tehnică Director Executiv STANCIU Manuela | Direcția economică Director ExecutivSTOICA Claudia Maria
|
Serviciul Programe Dezvoltare Șef Serviciu CODRIN Mariana | Biroul Programe Dezvoltare Șef Birou PĂTRU Claudia
|
Manager financiar GROZA ANCUȚA | Întocmit, Consilier DUD Isabela
|